Există în Cluj-Napoca doi oameni cel puţin fermecaţi de educaţie. Când îi auzi cum vorbesc despre ong-ul din care fac 
parte, ţi-e mai mare dragul de ei. Apoi cauţi mai multe informaţii pentru a vedea dacă într-adevăr spusele întâlnesc faptele şi atunci când dezideratele ţi se confirmă, nu poţi decât să te bucuri pentru ceea ce ai găsit.
Astăzi, Blogunteer şi-a propus să vă spună frumoasa poveste a doi voluntari clujeni prin intermediul unui interviu. Asociaţia din care fac parte Maria Cărbunaru şi Bogdan Romanică se numeşte Dreams for Life, iar titlul pare să fie predestinat activităţii pe care o întreprind zi de zi. Reuşesc de fiecare dată în ceea ce-şi propun pentru că au nişte principii pe care le aplică:
- Cred că educaţia non-formală poate schimba vieţi;
- Cred că animaţia socio-educativă poate înlocui indiferenţa cu participare activă;
- Cred în împactul exemplului personal şi al modelelor de calitate.
Dreams for Life este un ong educaţional care are drept misiune sprijinirea tinerilor pentru a-şi urma sensul autentic în viaţă, spre dezvoltarea lor şi a comunităţii. Se adresează tinerilor cu vârsta între 14 şi 30 de ani, indiferent de status social, religie, etnie sau naţionalitate.
Cuvintele le aparţin în continuare protagoniştilor interviului. Lectură plăcută!
Cum v-aţi prezenta într-o frază, astfel încât să vă descrieţi jumătate din viaţă?
Maria: La începutul vieții credeam că sunt grozavă; în continuare am iubit, am crezut ș-am râs; m-am trezit dimineața să lucrez, și când n-am făcut-o, îmi părea rău; într-o zi am făcut varicelă – exact când am făcut 21 de ani. Atunci mi-am dat seama că nu sunt grozavă, ci doar om.
Bogdan: Am plecat dintr-un oraş mic de munte, am vrut să fiu om de afaceri, peisagist, dar am ales să fiu om de afaceri, apoi om de afaceri şi rock star, am ales om de afaceri, apoi om de afaceri şi marketer, am ales sa fiu marketer, apoi marketer şi voluntar, şi am ales voluntar, apoi voluntar european şi voluntar in Romania, apoi am decis sa fiu lucrător de tineret şi formator şi cred că am ales tot timpul bine, pentru ca am ales ce-am simţit mai mult.
Ce anume v-a motivat să vă implicaţi în voluntariat şi de cât timp sunteţi actori ai societăţii civile?
Maria: Of of, de câte ori am primit întrebarea asta: de ce te-ai implicat în voluntariat?
De fiecare dată am dat câte un motiv. Acum îmi dau seama că am mințit. De fiecare dată. De fapt, nu m-am implicat din nicio cauză conștientă. M-am dus fiindcă acolo erau prietenii, și cântau frumos. La Focul Viu, în clasa a 9-a. Apoi am început să facem proiecte, apoi am dat de gust, am continuat, au apărut provocări mai mari și tot așa…
Bogdan: Pe mine m-a facut să mă implic în voluntariat vorba mamei pe care mi-a spus-o în liceu şi care îmi va rămâne în minte toată viaţa „Degeaba faci multe şi ai tot ce-ţi trebuie, daca nu faci nimic pentru cei din jur.” Asta m-a făcut să mă implic într-un ong studenţesc pentru prima dată în primul an de facultate. Cam tarziu ce-i drept, dar m-a prins atât de tare acest microb al voluntariatului, încât nu aş putea o săptămână fără să fac voluntariat. Din 2006 sunt voluntar şi o fac cu pasiune şi cu deplină conştiinţă că ceea ce fac este parte din misiunea pe care o am în această lume.
De ce aţi domeniul educaţiei şi ce semnificaţie are pentru voi acest tip de activitate?
Maria: Lucrul cel mai serios pe care l-am făcut la sfârșit de liceu a fost să-mi iau certificatul de formator în cadrul unui proiect al Asociației pentru Dezvoltare Durabilă ”Focul Viu”. Mergeam în liceele din Vrancea și făceam sesiuni de team-building de câte un week-end. Era ciudat – tinerii îmi spuneau ”Doamna” deși eram cu 2 sau 3 ani mai mare decât ei. Am avut multe provocări în perioada aceea. M-am simțit pentru prima oară în miezul educației. Toată povestea asta devenise aproape mai importantă decât bacul și m-a pus pe gânduri. Făceam ceva ce mă încânta cu adevărat!!! Am plecat din Vrancea la Cluj cu tot cu pasiunea mea. Aici am continuat să lucrez cu tinerii în cadrul clubului Impact al Fundației Noi Orizonturi.
Mai învățam câte ceva despre oameni la facultate, puneam lucrurile cap la cap, uneori reușeam să înțeleg câte ceva, 
alteori pur și simplu… nu! Continuam să cred că tinerii noștri merită ceva mai bun, că noi merităm ceva mai bun, că educația se poate face altfel, că se poate să stai în cerc și nu în linie, să privești în ochii tinerii când vorbești, să faci un plan, o viziune, să plantezi un măr și să pui la îndoială Miorița. Și în timp ce eu credeam toate astea, m-am întâlnit cu Bogdan, care se gândea și el la ale lui…
Cum am început să lucrăm împreună?
Când eram în clasa a 12-a, mergeam la București și m-am întâlnit pe tren cu o bătrânică cu care am avut acele discuții despre viață care te influențează probabil pentru totdeauna. La despărțire mi-a spus: Dacă te întâlnești cu un om o dată, nu știi dacă îl vei mai întâlni și a doua oară, dar dacă îl întâlnești a doua oară, cu siguranță va fi și a treia și a patra… Pe Bogdan l-am întâlnit o dată – din greșeală. A doua oară – tot așa. Acum lucrăm pentru proiectele educaționale din asociația pe care am făcut-o împreună – Dreams for Life!
Și de ce educație și nu altceva? Nu pentru că de acolo încep toate, nu pentru că este un sector mai important decât altele, ci pentru că asta cred că pot eu să fac bine!
Bogdan: Fiecare domeniu are rostul lui şi nu este unul mai mult sau mai puţin important. Totuşi, consider că doar prin oameni buni şi bine pregătiţi se poate realiza progresul social. Oamenii buni sunt rezultatul unei educaţii adecvate, care poate căpăta cele mai variate forme, şi care reprezintă baza, rădăcinile oricărei sociătăţi. Alegerea acestui domeniu este legată de intersecţia dintre pasiunea mea pentru educaţie non-formală, cu talentele/inclinaţiile mele pentru lucrul cu tinerii şi nevoia societăţii pentru o dezvoltare autentică a individului. Educaţia semnifică pentru mine misiunea personală şi chemarea de a acţiona spre o cauză nobilă.
Care sunt cele mai frumoase/emoţionante poveşti ale activităţii voastre de până acum?
Maria: Cea în care îmi aduc aminte cât de mică sunt? Da știu, cu toții suntem mici în raport cu universul, dar unii sunt mai mici ca alții! De asta m-am convins când mergeam la un liceu pentru a susține o sesiune de teambuilding la clasa a 9-a. Trebuia pregătită clasa, organizat spațiul etc etc. Plină de încredere în obiectivele mele educaționale, merg la femeia de serviciu să cer cheile sălii. Supărată, femeia îmi răspunde: ”Nu-ți dau nimica, puișor. Ei asta-i! Le-am zis să nu mai trimită elevii după chei. Să vină instructorul dacă vrea să deschidă sala!”. M-am simțit ca în filmele acelea cu uși mari care se deschid și în fața camerei de filmat nu apare nimic, pentru că cineva era prea jos și nu apărea în cadru. Desigur că toată situația s-a rezolvat, tinerii au apreciat activitățile, și până nu de curând unii dintre ei m-au sunat sa-mi povestească despre părinții lor plecați în Italia…
Dar probabil cele mai frumoase amintiri sunt cele cu schimbare. Surprinzător este că sunt două întâmplări ce au avut loc la 3 ani distanță, în două locuri diferite, cu doi băieți care nu s-au cunoscut niciodată, dar care urmează aproximativ același scenariu. Într-un training: liceeanul cel mai șmecher, care sfidează pe toată lumea, incluziv pe formator. Mă pune la încercare, îmi provoacă răbdarea, fumează și consumă mult alcool, întrerupe discuțiile, se afișează în poziția de mascul dominant, nu-i pasă de nimeni și de nimic. Nu pot să ajung în nici un fel la el, dar îl tratez ca pe unul care mă înțelege și la sfârșit îi spun atât: uite adresa mea, scrie-mi când te lași de fumat. Pentru primul au trecut un an și jumătate, pentru al doilea doar o lună, până să îmi trimită un mesaj pe Messenger de tipul: Bună Maria, voiam să-ți spun că m-am lăsat de fumat. Nu știu dacă mai ai adresa asta, dar am promis că-ți scriu. După experiențe de genul acesta îți dorești: sau să faci un film, sau să continui să lucrezi în educație…
Bogdan: Wow, sunt multe. Cred că fiecare moment emoţionant este conectat cu procesul prin care tinerii cu care lucrez devin persoane mai bune. Atunci când văd că cei pe care îi susţin în procesul de dezvoltare, devin persoane mai bune, mai autonome, mai puternice, mai iubitoare, mai curajoase, o simplă întâmplare se transformă într-o poveste de succes. Cel mai mult îmi plac poveştile tinerilor care fac pasul spre propriile iniţiative şi care lucrează pentru visele lor.
Cum se împacă voluntariatul cu şcoala/serviciu?
Maria: Studiez antropologia în Facultatea de Sociologie. Cum se împacă cu voluntariatul, și mai ales cu educația? 
Perfect. Nu poți vorbi unui tânăr de perspective, riscuri și oportunități dacă tu nu știi cum arată lumea. Și student fiind la antropologie, conștientizezi unele lucruri despre actualitate pe care altfel e greu să le surprinzi. Toate, desigur, te fac mai puțin inocent și mai mult critic, mai ancorat în ceea ce se întâmplă, dar asta nu te împiedică să speri. Una din bucățile mele preferate dintr-o pagină este a lui Paler:
A spera e un semn că n-am renunțat încă să judecăm normal, nu ne-am scârbit de logică și n-am încetat să visăm cum ar trebui să arate lumea și cum ar trebui să arătăm noi înșine. Încă mai știm ce vrem, deosebim răul de bine, abjecția de sublim, prostia de valoare. Cred că avem nevoie de speranță nu atât pentru a fixa o țintă, cât pentru a urma un drum.
Cât despre timpul pe care îl acord facultății sau asociației, ei bine – da, am mai chiulit de la cursuri ca să merg la un liceu sau să pregătesc un training. Vă rog, nu dați răspunsurile pe mâna profilor!
Bogdan: Se împacă destul de bine, având în vedere faptul că voluntariez pentru organizaţia noastră, Dreams for Life. Pentru mine implicarea în Dreams for Life înseamnă multă dăruire şi pasiune, de aceea nu resimt această implicare ca fiind una voluntară. Este mai mult de atât.
Ce vă propuneţi să lăsaţi moştenire generaţiilor viitoare?
Maria: Să las ceva generațiilor? Cred că e puțin cam egoist și nesigur. Dar dacă totuși aș lăsa ceva, ar fi: o metodă de educație și dezvoltare a tinerilor prin teatru, niște poezii înregistrate cu vioară pe fundal, știm noi a cui, și… poate mașina de cusut, bicicleta, pickup-ul și plăcile de vinil.
Bogdan: A lăsa o moştenire este una din nevoile pe care fiecare fiinţă umană o are. Ne-am născut pentru a contribui şi pentru a lăsa lumea mai bună în urma noastră. Ce mi-aş dori eu să rămână în urmă în Dreams for Life ar fi cât mai mulţi tineri care sunt autentici şi fac doar lucruri din pasiune şi care îşi pun telentele în serviciul comunităţilor din care fac parte. Îmi doresc să rămână noi abordări ale educaţiei, metode şi instrumente noi, care pot fi folosite pentru împuternicirea tinerilor. Îmi doresc ca Dreams for Life să lase în urmă o comunitate unita şi solidară, în care fiecare individ să fie mândru de locul pe care îl ocupa.
Cum se pot implica şi alţi tineri în acţiunile asociaţiei “Dreams for Life?”
Maria: Desigur că îi așteptăm pe toți cei care vor să lucreze împreună cu noi. Avem idei multe, un sediu cald, cu hârtii pe pereți și tineri sufletiști care stau în el. E primul mediu în care lucrez unde pot spune fără rețineri, la momentul necesar, ce mă entuziasmează și ce îmi displace, unde lucrez cu tragere de inimă, și unde mă văd în continuare pentru o bucată de vreme.
Cei ce vor să ne cunoască ne putem întâlni: pe mail: dreams.forlife@yahoo.com, pe Facebook: Dreams for Life, pe blog: www.dreamsforlife.wordpress.com sau:pe stradă, la ceai, prin parcul central lângă cazinou, La Butuci pe malul Someșului, sau pur și simplu pe unde apucăm!
Bogdan: În primul rând, trebuie să vrea să se implice, în al doilea rând să se identifice cu misiunea şi idealurile noastre. Dreams for Life este un loc în care fiecare tânăr îşi poate descoperi talentele şi pasiunile, iar noi vom dezvolta cadrul în care acesta poate evolua. Un email pe adresa dreams.forlife@yahoo.com ar fi al treilea pas.
Care este cel mai de preţ lucru care v-a învăţat voluntariatul?
Maria: Că e important în viață să ai pentru ce să te trezești dimineața devreme, și dup-aia să faci lucrul pentru care te-ai trezit!
Bogdan: Fă tot ceea ce faci din pasiune şi pentru o cauză nobilă, pentru că astfel lumea va deveni mai bună.
