Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

[Editorial] Procesul de recrutare a voluntarilor

După o binemeritată pauză de vară, în care articolele pe blog apăreau sporadic, ne-am întors cu forţe proaspete pentru a vorbi despre voluntariat în cel mai frumos mod. Dacă cineva s-ar întreba care e stilul de scris al redactorilor Blogunteer, le-aş răspunde că aceştia au două lucruri de care nu se dezic: maniera pozitivă de a prezenta un subiect şi relaţionarea cu domeniul voluntariatului.

Ne place să credem că în fiecare zi, cineva închide “tab-ul” cu Blogunteer cu un zâmbet pe faţă, spunându-şi în gând “Dacă respectivul/respectiva a făcut acel lucru, POT şi eu.”  sau “Uite o chestie interesantă pe care n-o ştiam!” . Aşadar, vă invităm pe voi, dragi cititori, să ne păşiţi pragul virtual în fiecare zi pentru a fi la curent cu noutăţile din domeniu, dar şi pentru a găsi persoane cu care s-ar putea să aveţi multe lucruri în comun, fără să le fi văzut vreodată. Recunosc că mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori.

Când faci parte din această breaslă, lumea e un loc mic. Cluj, Bucureşti, Iaşi sau Constanţa nu mai sunt oraşe de pe harta României, ci locuri în care trăiesc voluntarii aceia simpatici pe care tu i-ai cunoscut la şcoli de vară, conferinţe şi proiecte naţionale. Cum toate au un început, am să vă vorbesc azi de procesul de recrutare al voluntarilor. Am avut ocazia să cunosc de-a lungul timpului mulţi tineri care au aplicat pentru a fi membri într-o organizaţie şi să dau nas în nas cu diferite grile de evaluare a competenţelor.

În cazul în care nu sunteţi voluntari cu acte în regulă, veţi considera importante informaţiile următoare. Asta pentru că am să împărtăşesc puţin din experienţa personală, iar în a doua parte a editorialului voi insera opinia unui specialist în resurse umane (Oana Constantinescu, HR Manager Asociaţia Young Initiative).

Acum 3 ani de zile, eram un boboc cam aiurit pe scările facultăţii mele. Din fericire, am dat de o masă la care se făceau înscrieri pentru o organizaţie studenţească. Mi s-a părut profesionist modul lor de abordare: aveau pliante, afişe şi bannere în mai multe zone ale campusului, iar ulterior am aflat că procesul de recrutare nu e ceva prin care să treacă oricine. Te prezentai frumos la interviu, după ce îţi era evaluat formularul de înscriere şi erai întrebat mai multe aspecte legate de viaţa profesională şi personală. Pe scurt, organizatorii recrutării vroiau să vadă la tine:

  • Dacă eşti o persoană care se cunoaşte pe sine: calităţi, defecte, realizări personale;
  • Dacă ai spirit de iniţiativă şi te-ai remarcat în timpul liceului;
  • Dacă există un potenţial de lider în tine şi ştii să gestionezi situaţii dificile;
  • Dacă ştii să fii un bun organizator şi ai o capacitate de planificare care poate fi ulterior dezvoltată;
  • Dacă îţi doreşti ca studenţia ta să fie mai mult decât facultate.

După ce am fost admisă în organizaţie, am aflat că interviurile se desfăşoară pe baza unor grile de competenţe. Desigur, nu vă pot da informaţii “din casă”, dar vă pot spune că se pune mare accent pe situaţiile ipotetice. Aşa că fiţi pregătiţi să ieşiţi din starea de confort şi mai ales, nu vă prezentaţi cu răspunsuri predefinite la un interviu.

A fi Project Manager în Blogunteer, implică o parte consistentă de resurse umane. Ceea ce înseamnă că după ce un candidat trece de un interviu cu departamentul de resurse umane, ajunge pe mâna mea. Nişte notiţe mentale ar suna în felul următor:

  • Informaţi-vă asupra organizaţiei/proiectului pentru care aplicaţi; nu e nimic mai frapant decât să ai un candidat care a venit la un interviu şi nu s-a uitat nici măcar o dată pe site-ul ong-ului tău pentru a-şi lua câteva informaţii
  • Aveţi în minte dihotomia personal/profesional; asta înseamnă că veţi fi chestionaţi şi în privinţa aspectelor care ţin de viaţa personală respectiv lucruri care vizează zona profesională
  • Puneţi întrebări la finalul interviului; Un candidat care se va interesa în detaliu asupra poziţiei pe care urmează s-o ocupe va fi considerat un candidat mai motivat decât unul care nu doreşte să afle informaţii suplimentare.

Sugestia mea: Nu aplicaţi pentru o poziţie de membru într-un ONG decât dacă sunteţi 99% convinşi că vreţi asta. Motivaţia şi dorinţa de a ajuta trebuie să primeze. Degeaba sunteţi acceptaţi, dacă în perioada de probă vă hotărâţi că nu vi se potriveşte deloc.

Opinia specialistului

Cum arată profilul unui tânăr voluntar?

Dacă te referi la tânărul voluntar român, profilul acestuia este foarte complex. Curios, cu o energie launtrică latenta şi dornic să cunoască persoane şi situaţii noi. Voluntariatul la noi este încă într-o formă incipientă, iar asta îi permite să experimenteze. Cei mai mulţi îşi doresc să se dezvolte (profesional, moral, social). În acest fel, prind “gustul” lucrului în echipă pentru o cauză nobilă, iar unii rămân dedicaţi misiunii de a-i ajuta pe cei din jur sau macar principiului de “a da mai departe”, de a strange discipoli pentru cauza în care crede.

Tânărul voluntar român este uşor nestatornic, nu are obiective foarte clar definite şi nu şi-a stabilit clar paşii pe care îşi propune să-i parcurgă pentru a le atinge. Dar este efervescent, dornic să înveţe şi să se implice. Ştie ca are multe de învăţat şi evoluează rapid. Desigur, există şi excepţii de la profilul general.

Ce calităţi ar trebui să aibă un tânăr pentru a fi recrutat ca voluntar/membru într-o asociaţie?

Cred că aş merge mai mult pe competenţe, personalitate şi valori personale, nu pe calităţi. În vreme ce primele pot fi dezvoltate în orice moment, valorile sunt mai statornice şi mai profunde. Acestea trebuie să se întrepătrundă cu cele ale asociaţiei pentru că altfel tânărul nu se va adapta culturii organizaţionale şi nu va fi motivat să-şi ofere timpul şi competenţele pentru îndeplinirea obiectivelor. Liantul dintre acestea rezidă din disponibilitate şi flexibilitate, aşa că acestea ar fi bine să existe într-o formă sau alta în personalitatea fiecărui tânăr care aplică pentru o poziţie de voluntariat.

În acelaşi timp, vorbim despre competenţe, nu neapărat despre unele dobândite prin experienţa pe piaţa muncii, cât despre unele reale, ce pot contura personalitatea şi pot adauga valoare într-un context de muncă (remunerată sau nu). Repet, sunt abilităţi care se pot dezvolta în timp. Printre cele mai importante pentru un rol de voluntar, consider că se regăsesc: capacitatea de (şi deschiderea către) informare, dorinţa de autodepăşire, perseverenţa, simţul lucrului bine făcut şi deschiderea către a da şi a primi feedback constructiv.

Care este cel mai important lucru pe care ar trebui să-l aibă un tânăr pentru a fi membru într-o organizaţie?

Din punctul meu de vedere, dintre toate se detaşează pasiunea pentru cauză, reprezentată de organizaţia spre care a trimis aplicaţia. De ce? Pentru că atunci când crezi cu adevărat în ceva, eşti dispus să te implici fără a fi remunerat sau motivat în vreun fel.

Motivaţia vine din interior, dar şi din rezultatele pe care le obţii (fie că e vorba de zambetele unor copii, luminiţa de mulţumire din ochii unor bătrâni, mişcările vesele ale codiţelor unor câini sau un teren înverzit şi plin de copăcei, care cu un an în urmă era aproape arid). De la motivaţie derivă capacitatea de organizare a timpului şi a priorităţilor, energia fizică şi psihică investită, efortul pe care fiecare este capabil să-l depună, în propriul ritm.

Ce sugestii le-ai da candidaţilor pentru procesul personal de pregătire al aplicaţiei?

Informaţi-vă bine dinainte despre ce înseamnă mediul non-profit (în România şi în străinătate), cu ce se ocupă organizaţia pentru care aplicaţi, ce valori are şi dacă se potrivesc cu ale voastre, ce presupune implicarea respectivă (timp, efort, etc), nu înainte de a trece printr-o minimă auto-analiza în care să vă puneţi întrebări de genul:

“Cât timp am la dispoziţie zilnic/săptămânal pentru activitatea de voluntariat?”,
“Care e cauza în care cred eu cel mai mult?”,
“Ce anume mă impresionează cel mai mult, încât să-mi doresc să ajut?”,
“Ce resurse sunt dispus să aduc în această activitate?”,
“Ce rezultate voi obţine din această activitate?”.

Făcând corelaţia dintre auto-analiză şi informare, veţi găsi organizaţiile care vă sunt cel mai aproape de suflet şi veţi putea răspunde mult mai la obiect şi mai prompt întrebărilor şi cerinţelor solicitate în cadrul procesului de aplicare.

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , , , ,