Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Eliza Vaş On May - 2 - 2012

Am ales 2 mai 2012 pentru a deschide seria de poveşti internaţionale despre voluntariat, fiindcă mai are o semnificaţie naţională şi anume, reprezintă Ziua Tineretului. Prima călătorie pe care o vom întreprinde în lume are ca şi destinaţie un stat cunoscut pentru frumuseţea insulelor sale. Fără alte introduceri, vă rog să vă pregătiţi bagajele deoarece azi ne oprim în…

Indonezia

Republica Indonezia este situată în Sud-Estul Asiei, între oceanele Pacific şi Indian. Având în vedere se află între două continente, statul mai poartă numele de “Nusantara” (arhipelagul din mijloc). Însumând 17 508 insule, Indonezia este cel mai mare stat arhipelag din lume.

 

Dosar de călătorie

Capitala: Jakarta

Limba oficială: Indoneziana (Bahasa Indonesia)

Forma de guvernământ: Republică Prezidenţială

Suprafaţă: 1,904,569 km pătraţi

Populaţie:  230.472.833 locuitori

Monedă: Rupia (Rp)

 Sursă informaţii: http://www.indonesia.go.id

Voluntariatul în Indonezia

În anul 2010, când vulcanul Merapi (Insula Java)  a erupt, o comunitate de oameni a împrăştiat vestea pe Twitter, cerându-le celor din jur să se implice în măsura posibilităţilor. Contul de Twitter a reprezentat în cele din urmă o verigă importantă  a construirii unei reţele de diseminare a informaţiilor, materializată şi printr-un post de radio. Reţeaua “Jalin Merapi” a avut drept scop detectarea undelor vulcanice şi depistarea potenţialelelor erupţii. De asemenea, cei implicaţi în această comunitate au ajutat indonezienii prin deplasarea a 700 de voluntari în zona avariată. Astfel, nevoia pregătirii mesei pentru 30 000 de oameni a fost soluţionată prin efortul reţelei Jalin Merapi, în câteva ore de la transmiterea mesajului pe Twitter.

Un alt act de voluntariat de mare amploare, s-a desfăşurat în perioada 2007-2009, când ong-urile “Women’s Tree Planting” şi “Caring Movement 2009 for Water Conservation in Indonesia” au coordonat implicarea altor organizaţii non-guvernamentale de femei în plantarea a peste 30 de milioane de copaci.

Statul are şi el un rol important în încurajarea colaborării dintre cetăţenii săi. Un exemplu de ajutor poartă numele de “gotong-royong”. Sistemul îşi are rădăcinile în cultura rurală din Java şi se referă la ajutorul reciproc dintr-o comunitate.  Acest sistem include o paletă largă de activităţi private şi publice, între care se numără: mentenanţa şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale, organizarea rapidă a oamenilor în situaţii de urgenţă pentru a face faţă dezastrelor naturale, ajutor reciproc pentru construirea caselor, implicare în activităţile agricole ori suport în organizarea ceremoniilor specifice zonei.

Nu în ultimul rând, ne aducem aminte de tsunami-ul care a avut loc în 2004, ce a devastat o bună parte din teritoriul indonezian. Voluntarii, atât din Indonezia cât şi din alte ong-uri, au jucat atunci un rol important în stabilizarea situaţiei şi a colectării de bunuri pentru cetăţenii care au rămas fără casă. Acest caz reprezintă o dovadă incontestabilă, că în situaţii de maximă urgenţă, voluntarii din întreaga lume se pot mobiliza pentru a ajuta populaţia afectată să treacă peste acest dezastru, dar şi să contribuie la eforturile guvernului de a instaura o stare de linişte.

 Sursă informaţii: http://www.unv.org

De vorbă cu…Paramitha Dewi Nugraheni

Mitha, aşa cum îi spun prietenii, este o tânără din Indonezia ce a ales să cunoască mai bine România printr-un stagiu de voluntariat. Are 21 de ani, studiază Management Financiar şi este convinsă că într-o zi va vizita cel puţin un sfert din globul pământesc. Ne-am cunoscut acum doi ani de zile şi atunci a promis că se va întoarce de îndată ce va avea ocazia, dar între timp  se dedică muncii sale de voluntar de acasă şi mai stă de vorbă cu noi, prin intermediul acestui interviu.

Cum sunt văzute activităţile de voluntariat de către indonezieni?

În general, oamenii se implică, depinde şi de la caz la caz, dar cu toate acestea n-aş putea spune că există un număr impresionant de voluntari.

La ce vârstă încep să se implice în voluntariat?

De obicei, decid să se implice în domeniul non-guvernamental, atunci când ajung la Universitate, aşadar pe la 20 de ani. Există şi o componentă obligatorie, prin care studenţii sunt încurajaţi să facă voluntariat pentru comunitate, să-şi pună cunoştinţele şi abilităţile în folosul oamenilor în nevoie sau a celor care locuiesc la sate. Acest sistem poartă numele de Kuliah Kerja Nyata, iar la o scară mai mică poate fi văzut drept un stagiu de voluntariat în zone mai puţin dezvoltate.

Ce tipuri de ong-uri aveţi acolo?

Avem mai multe feluri de organizaţii non-guvernamentale centrate pe subiecte precum: drepturile femeilor, drepturile copiilor, educaţie, HIV/SIDA, Sănătate, Mediu, Dezastre naturale şi altele.

În ce fel de activităţi se implică de obicei tinerii de acolo?

Aleg să facă parte din acţiuni care presupun creşterea gradului de conştientizare asupra problemelor sociale. De exemplu, cu ocazia “Orei Pământului” am avut un flashmob în fiecare oraş; alt eveniment a constat în plantarea de mangrove; am avut şi un proiect ce a avut ca şi finalitate construirea unei şcoli gratuite pentru copiii din familiile sărace.

Sprijină guvernul iniţiativele tinerilor şi activităţile de voluntariat?

Da, sprijină iniţiativele tinerilor, dar într-o proporţie destul de mică. Vor acorda bani sau suport în momentul în care voluntarii le înaintează o propunere de proiect, dar până la urmă nu reprezintă un fapt des întâlnit.

Cum văd companiile activităţile de voluntariat? Reprezintă un atu în CV-ul candidaţilor?

Nu chiar. O bună parte din companiile mari iau în considerare acest punct din CV, dar companiile mici şi mijlocii nu sunt foarte interesate. Totuşi, cel mai important lucru pe care l-am învăţat în Indonezia ţine de nivelul nostru de dezvoltare ce se află în continuă ascendenţă. Un candidat potrivit pentru un loc de muncă nu e doar o persoană inteligentă, ce s-a mai implicat şi în activităţi de voluntariat, ci mai degrabă o persoană care a reuşit să menţină un echilibru între studiile sale, abilităţile şi cunoştinţele pe care le posedă sau le-a dezvoltat şi implicarea în voluntariat pentru comunitate. Până la urmă, în faţa marilor companii nu te poţi prezenta doar cu un dosar plin de activităţi, trebuie să ai şi calificarea necesară pentru postul pe care ţi-l oferă.

Sunt tinerii încurajaţi să meargă în stagii de voluntariat internaţional?

Da, e o practică destul de des-întâlnită în marile oraşe sau în zonele dezvoltate. Dar, trebuie să avem în vedere că Indonezia nu e un stat echitabil dezvoltat, aşa că persoanele care locuiesc în astfel de zone sunt mai puţin deschişi spre a merge în străinătate.

Contribuie voluntarii la dezvoltarea statului din care faci parte?

Cu siguranţă se întâmplă acest lucru, dar trebuie să avem în vedere şi alte categorii socio-profesionale care se implică în conturarea unui viitor prosper al ţării.

Tu de ce ai ales să te implici în acţiuni de voluntariat?

Am ales să mă implic pentru că mi-am dorit un echilibru în viaţă. Nu-mi era de ajuns să fiu un absolvent de top care câştigă foarte bine pe piaţa muncii, ci şi să contribui la dezvoltarea mediului din care fac parte, să împărtăşesc ceea ce ştiu cu alţii mai puţin favorizaţi, să aduc un impact pozitiv în societate şi să simt că şi datorită mie, statul din care fac parte se dezvoltă. Cred cu tărie că nu pot schimba lumea, atâta timp cât nu mă schimb pe mine şi cel puţin o mică parte din comunitatea în care locuiesc.

Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ai avut în acest domeniu?

Toate activităţile care fac parte din serviciul de voluntariat au aceeaşi semnificaţie pentru mine. Chit că a fost vorba de stagiul de voluntariat din România, implicarea în educaţia copiilor, organizarea unor activităţi ce ţin de mediu, cultură, drepturile femeilor ori ajutorarea celor care suferă de HIV/SIDA , toate se află pe aceeaşi scară a implinirii profesionale.

Ce abilităţi ai dobândit în urma implicării în aceste activităţi?

O serie de abilităţi printre care pot include: capacităţi organizaţionale, dezvoltarea potenţialului de lider, lucrul cu voluntari străini, cunoştinţe din domeniul financiar şi marketing, dar cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost să împărtăşesc ceea ce ştiu cu cei din jur.

Cum de te-ai decis să vii în România?

Când mi-am ales biletul de avion, n-a fost datorită destinaţiei, ci mai degrabă a proiectului în care urma să mă implic. Mi-a plăcut faptul că îmbina ideea de educaţie cu cea de antreprenoriat.

Care au fost lucrurile care ţi-au plăcut cel mai mult aici?

Pe primul loc se află proiectul în care m-am implicat, fiindcă viza munca alături de copiii de grădiniţă, apoi aş spune că am apreciat felul în care am fost primită de tinerii din AIESEC Oradea (organizaţia studenţească prin care am venit aici),  mi-a plăcut foarte mult cultura românească, politeţea oamenilor şi faptul că în sfârşit am prins un fulg de zăpadă în mâini.

Ţi-a fost greu să te adaptezi la această ţară, dat că veneai din Asia?

Nu mi-a fost greu deloc, pentru că îmi place tot ceea ce ţine de cultura din vest. Am avut puţine dificultăţi pe partea de limbă, fiindcă nu înţelegeam ce se vorbea, dar am avut noroc cu oamenii de acolo care ştiu să comunice foarte bine în engleză.

A reprezentat un model de experienţă de învăţare pentru tine acest stagiu?

Da, cu siguranţă a fost aşa. Mi-a plăcut atât de mult că oamenii mă tot îmbrăţişau, iar asta îmi dă mie putere să trec peste orice experienţă mai puţin plăcută. Cei de acolo au fost atât de drăguţi, m-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie şi această experienţă mi-a dat posibilitatea să văd că mă pot descurca singură şi pot fi independentă într-un loc total străin şi foarte departe de casa mea.

E vreun caz de bune practici pe care l-ai văzut aici şi l-ai implementat apoi în Indonezia?

Da, partea cu îmbrăţişatul, în primul rând. Apoi, mi-am învăţat copiii cărora le predau să fie la fel de proactivi ca şi cei din România.

Care sunt diferenţele majore între indonezieni şi români?

Nu cred că există chiar atât de multe diferenţe. Ambele popoare sunt zâmbitoare, gata să te ajute, politicoase, poate există diferenţe în ceea ce priveşte culoarea pielii sau înălţimea. Oamenii din ţara mea nu se pupă în public, nu sunt atât de apropiaţi fizic, dar în ceea ce priveşte nepunctualitatea ne asemănăm destul de mult.

La final de interviu, ne poţi spune  ce activităţi ai în prezent, având în vedere că eşti membră AIESEC Indonezia?

Am să încep cu activităţile pe care le am pe lângă AIESEC şi anume: îmi pregătesc lucrarea de licenţă, lucrez ca şi profesor de limba engleză şi profesor pentru copiii cu autism, sunt implicată în “Volunteer in Indonesia International Wokrcamp”, unde sunt persoană de contact pentru voluntarii ce vin din Germania, cânt în corul “Economic Voice”, plec în călătorii business alături de prietenii mei prin proiectul “Travelnesia”, lucrez la un plan de afaceri pentru o construi o şcoală şi mă implic în activităţi ce ţin de antreprenoriat.

În ceea ce priveşte munca mea în AIESEC, sunt Auditor Intern pentru Indonezia şi mă asigur că fiecare comitet local îşi desfăşoară activitatea conform procedurii standard a organizaţiei noastre.

Oportunităţi de voluntariat în Indonezia

Dacă v-ar plăcea să vizitaţi un asemenea stat şi să cunoaşteţi oameni precum Mitha, vă recomand următoarele link-uri:

http://www.aiesec.org/

http://www.peacecorps.gov/

http://www.vfp.org/

http://www.peacebrigades.org/

http://www.globalvolunteers.org/

http://www.viaprograms.org/

http://www.i-to-i.com/

Acestea fiind spuse şi scrise, vă las în compania unor imagini, care să vă aducă Indonezia şi mai aproape de suflet şi de realitate. Până la următoarea călătorie, vă doresc vizionare plăcută!

Selamat tinggal!

Articole asemanatoare: