Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Eliza Vaş On December - 28 - 2011

Anul acesta, platforma online www.taraluiandrei.ro a împlinit trei ani de când a fost lansată de către compania Petrom. La finalul Anului European al Voluntariatului, statisticile sunt impresionante, ele marcând faptul că peste 30 000 de oameni s-au implicat în proiecte şi activităţi menite să dezvolte societatea civilă precum şi mediul din care fac parte.

În ceea ce priveşte realizările pentru anul 2011, acestea sunt demne de luat în seamă prin prisma entităţilor implicate:

  • În acest an, Petrom a finanţat cu 115.000 de euro 21 proiecte pentru comunităţile locale propuse de cetăţeni din toată ţara, în cadrul concursului lunar de proiecte „Oraşul meu” şi „Oraşul Petrom”;
  • Peste 100.000 de copaci au fost plantaţi;
  • Anul acesta,  9.000 de elevi au învăţat lecţia implicării civice în „Şcoala lui Andrei” şi au găsit 362 de soluţii la problemele din comunităţile lor. Cele mai bune proiecte au primit finanţări în valoare de 55.000 euro;

În fiecare primavară, toţi elevii din România sunt invitaţi să înveţe lecţia implicării civice în „Şcoala lui Andrei”, o competitţe naţională de proiecte eco-civice, adresată elevilor şi profesorilor din toate şcolile generale din ţară. Anul acesta, 362 de echipe din toată ţara au înscris tot atatea proiecte în concurs.

Pe locul întâi în clasamentul problematicilor identificate de copiii şi profesorii participanţi este lipsa unui spatiu verde. Astfel, peste 30% din totalul  proiectelor intrate în competitie au ca obiectiv crearea sau reamenajarea unui spaţiu de petrecere a timpului liber in natură. Alte preocupari ale comunităţii, identificate de echipele participante la concurs, provin din zona promovării tradiţiilor culturale şi folclorice (peste 11%), dezvoltarea personală prin cursuri şi ateliere  (7,62 %) sau se adresează categoriilor sociale defavorizate (5%). Petrom a oferit primelor 11 echipe clasate cate 5.000 euro pentru implementarea proiectelor. 

De apreciat este faptul că în Petrom s-a dat startul unui Campionat de Voluntariat în care peste 150 de angajaţi din ţară s-au implicat în 24 de acţiuni de voluntariat, alături de 14 ONG-uri la nivel naţional. Cu siguranţă Anul European al Voluntariatului şi-a pus amprenta şi asupra lumii corporatiste, care a demonstrat că poate îmbina foarte bine activităţile de voluntariat cu sarcinile de la serviciu.

Articole asemanatoare:

Posteaza un comentariu