Fiecare om are o pasiune. O pasiune pentru care poate merge foarte departe. Andra Gheban este o persoana care a ajuns departe din cauza pasiunii ei. Mai exact in Uganda si Tanzania. Ca si voluntar. Pe cont propriu.
Inca inainte sa stam de vorba cu ea, Andra ne-a impresionat. Am citit o parte din scrierile de pe blogul ei personal si apoi o mica poveste despre cum a ajuns ea sa fie voluntar in Uganda si Tanzania. Curiozitatea ne-a impins sa stam de vorba cu ea si sa aflam ce se afla in spatele “nebuniei” de a pleca pana in Africa, pe cont propriu, fara sprijinul unei organizatii pentru a ajuta. Imediat ce am stat de vorba cu ea, am aflam ca Andra este asa cum ne-am imaginat-o: o persoana pasionata de viata, care face orice pentru a duce la capat ceea ce isi propune, un om care doreste sa ajute si nu se da in laturi de la a face sacrificii pentru asta.
O traiectorie interesanta si din care avem de invatat o impartasim aici: experienta Andrei Gheban ca si voluntar.
1. Practici voluntariatul de ceva timp, ceea ce este impresionat. Cum ai ajuns sa te implici in sfera voluntariatului si ce te-a motivat cel mai mult la inceput?
Am inceput in Iasi cand m-am dus la o intalnire a voluntarilor de la Crucea Rosie. Din pacate am fost dezamagita de discutiile de la intalnire pentru ca mi se parea ca se vorbeste mult, fara a se organiza nimic concret. Eu vroiam sa ma implic in orice fel de activitate imediat, fara sa stau prea mult la vorbe. Asa a inceput de fapt voluntariatul independent pentru mine. Am descoperit in Iasi un azil pentru batrani si intr-o zi am urcat in biroul directoarei care mi-a dat voie sa vizitez de oricate ori vroiam batranii de acolo. Toate celelalte proiecte de voluntariat (Chile – cu copii provenind din medii sociale problematice, Franta – la una din cantinele saracilor din Paris, Tanzania, Uganda) la care am participat au fost la fel – prin prieteni de-ai prietenilor am cunoscut persoanele c
are m-au primit in proiectul lor. Pe mine nu m-a interesat niciodata sa am in spate o organizatie cunoscuta, sa am titlul oficial de voluntar Crucea Rosie de exemplu. Vroiam doar sa ajut, sa fac ceva cat se poate de concret si sa ma asigur ca nu voi sfarsi in biroul vreunui ONG mutand hartii dintr-un loc in altul.
Imi este foarte greu sa-mi explic motivatiile. Probabil acesta e alt motiv pentru care am evitat mereu sa-mi trimit CV-ul sau aplicatia la vreo organizatie mare – pentru ca ti se cere sa explici motivele pentru care vrei sa lucrezi in domeniul umanitar. Ce-as putea spune? Ca vreau sa salvez lumea?
Cred ca mai degraba incerc, prin munca mea de voluntar, sa ma salvez pe mine insami. Sa nu uit ca inainte de a fi romanca, europeeanca, ieseanca, fiica, sora, iubita, sunt om pur si simplu si casa mea e lumea intreaga. Celor apropiati incerc sa le explic ca e foarte usor sa ne iubim familia si prietenii si mult mai greu sa aratam aceeasi compasiune si intelegere unui strain care (uneori) vine dintr-o cultura complet diferita de a noastra. Incerc mereu sa ma verific, sa vad daca imi trec testul: ma pot juca la fel de frumos cu orice copil sau doar cu fratele meu? Pot sa mangai cu aceeasi dragoste mana bunicii mele si mana unui batran alcoolic care miroase a urina si care nici nu-mi vorbeste limba? Pot fi o profesoara (asta e profesia mea) la fel de buna pentru o fetita frantuzoaica care ma plateste cu 25 de euro pe ora si pentru o fetita ugandeza care nu-mi poate oferi decat un mango?
Pentru cei ca mine e uneori invers. Nu ajutam noi, nu salvam pe nimeni, nu reusim de multe ori sa schimbam ceva – in schimb suntem noi cei ajutati, cei transformati. Munca asta, in domeniul umanitar e pentru mine un drog. Cand ma plimb printre mese la cantina saracilor sau cand stau in fata clasei si predau engleza la scoala din Uganda, se intampla ceva magic: eu dispar, nu mai exist. Pentru cate ore, minute, traiesc, respir si ma misc doar pentru cei care au nevoie de sprijinul meu, cei care ma citesc din ochi si pe care nu-i pot dezamagi. Ori sentimentul asta e greu tare de explicat mai bine…trebuie trait doar.
2. Stim ca ai facut voluntariat in afara tarii, mai exact in Uganda si Tanzania. Mai mult, ai plecat pe cont propriu. Cum ai luat aceasta decizie, pentru ca este un pas important? Cum ai reusit sa te descurci fara sprijinul unei organizatii?
Asa cum am spus deja, nu am avut niciodata incredere in organizatiile cunoscute. Nu am donat bani decat cu mici exceptii, nu dau bani pe strada. Iar acum sunt atatea mii de ONG-uri incat nici nu as sti in cine sa am incredere. Cele mari sunt acuzate de 
abuzuri si deturnari de fonduri, cele mici sunt necunoscute si in general nu-mi pot oferi o garantie ca banii mei vor ajunge in buzunarul celui care are cu adevarat nevoie de ei. Mi-ar fi luat prea mult timp sa obtin toate informatiile despre doar cateva ONG-uri din care sa fac apoi o selectie. In plus, mie mi-au placut dintodeauna aventura si necunoscutul – mi-am dorit sa-mi pastrez libertatea si independenta, sa pot spune ‘Gata, azi plec si habar n-am unde ma duc’. Asa ca cele doua porniri ale mele au rezultat in plecarea spre Africa, fara limita de timp sau de oameni in serviciul carora m-as fi putut pune.
Banii pentru calatorie am reusit sa-i strangem (eu cu prietenul meu) intr-un an – am locuit in Berlin doi ani, timp in care am facut studii amandoi si am muncit eu. Din bursa lui si maruntisul pe care-l faceam la babysitting-uri ne intretineam si salariul meu de bibliotecara l-am pus tot deoparte pentru Africa.
In ciuda faptului ca tarile prin care am trecut (Africa de Sud, Mozambique, Zambia, Tanzania, Uganda si Kenya) sunt scumpe – cu exceptia Ugandei – am reusit sa ne descurcam pentru ca nu ne-am dus acolo cu gandul sa fim turisti. Nu am fost in nici un safari, nu am stat in hoteluri si in general ne-am ferit de locurile unde erau albi. Am dormit la cort sau in pensiuni (guest-house) pentru localnici, am mancat doar ce mancau localnicii, am facut autostopul sau am folosit mijloacele de transport in comun. In 6 luni am cheltuit ceva mai mult de 5.000 de euro (vize incluse, fara biletul de avion dus-intors).
3. Ce dificultati ai intampinat acolo si cum le-ai facut fata?
Cele mai mari dificultati le-am avut din cauza socului cultural puternic. E putin spus ca Africa e un continent diferit. Pentru mine a fost o cu totul alta planeta. A trebuit sa ma obisnuiesc cu alt regim alimentar, a trebuit sa invatam nu doar alte limbi straine ci si un limbaj corporal complet diferit de al nostru. Iar restul dificultatilor au tinut strict de felul in care am incercat sa ne adaptam si sa intelegem modul de a trai si de a privi lucrurile a celor cu care ne-am intalnit pe drum sau cu care am lucrat direct, in cele doua proiecte din Tanzania si Uganda. Am incercat din rasputeri sa nu fim albii care cred ca le stiu pe toate si care vin in Africa sa-i ‘civilizeze’ pe localnici. Am vrut sa fim noi cei care invata, sa-i imitam pe localnici si sa facem ca ei. Dar a fost foarte greu – mi-am dat seama ca am venit cu un bagaj de prejudecati imens si calatoria aceasta a fost pentru mine o lupta continua sa ma dezbar de ele si sa accept ca diferentele intre doua culturi nu sunt neaparat bune sau rele; sunt doar diferente si atat.
4. Spune-ne mai exact care a fost misiunea ta acolo. Ce ai facut, cum ai 
ajutat, cum ai fost primita?
Voi povesti doar despre Uganda, pentru ca a fost, in ceea ce priveste voluntariatul, cea mai frumoasa experienta din toata calatoria. Am locuit timp de o luna la o secondary school (liceu) intr-un sat la vreo 200 de km de Kampala, capitala Ugandei. David, prietenul meu, se ocupa de cursurile de calculatoare – aveam 4 calculatoare pentru 300 de copii si din pacate nu-i puteam primi la curs pe toti cei care si-ar fi dorit sa participe.
Eu am predat literatura engleza la clasele mari – am avut 5 clase si in 3 dintre ele aveam peste 60 de elevi. Am fost de asemenea responsabila cu biblioteca si cu ajutorul lui David si al elevilor, am reorganizat toate cartile si am introdus un nou sistem de imprumut.
Ugandezii sunt cei mai prietenosi si mai deschisi dintre toti africanii pe care i-am cunoscut, asa ca primirea noastra la scoala a fost una dintre cele mai frumoase si emotionante. Am fost tratati ca niste superstaruri de fapt si de multe ori ne simteam prost pentru ca eram coplesiti de atatea atentii si aprecieri pe care noi poate nu le meritam.
5. Care este amintirea cea mai frumoasa pe care o ai legata de aceasta experienta?
Greu de spus. Saptamanile pe care le-am petrecut la scoala, cu copiii au fost saptamani de fericire completa pentru mine. Probabil unul dintre cele mai frumoase momente a fost cand am simtit, pentru prima data in viata mea atat de profund, ca sunt facuta sa fiu profesoara. Ziua predam si restul zilei il petreceam cu copiii in biblioteca pana seara tarziu – citindu-le povesti sau invatandu-i putina franceza. Daca nu ar fi fost familiile noastre care ne asteptau acasa de atata vreme, am fi ramas in Uganda inca 
multe luni.
6. Ce ai invatat din aceasta experienta si cum crezi ca te-a ajutat pe tine voluntariatul de-al lungul timpului?
Am invatat enorm de multe lucruri din toata calatoria iar din experienta de voluntariat – ca bunele intentii nu sunt suficiente. Daca nu suntem dispusi sa facem un efort imens, pe toate planurile (fizic, emotional, intelectual) bunele noastre intentii nu vor ajuta pe nimeni. Nu e de ajuns sa ne dorim sa ajutam, trebuie sa invatam CUM sa o facem in mod constructiv, in asa fel incat sa respectam cultura tarii care ne gazduieste si sa lasam in spate o comunitate de oameni care nu depinde exclusiv de ajutorul nostru.
7. Iti place foarte mult citatul: “The only people for me are the mad ones, the ones who are mad to live, mad to talk, mad to be saved, desirous of everything at the same time, the ones who never yawn or say a commonplace thing, but burn, burn, burn, like fabulous yellow roman candles exploding like spiders across the stars and in the middle you see the blue centerlight pop and everybody goes ‘Awww!'” . Cum te-a influentat sau ghidat pe tine acest citat?
Nu m-a influentat si nici nu m-a ghidat. Pur si simplu m-am regasit in el. Multa vreme m-am simtit vinovata din cauza pasiunii mele pentru viata, pentru oameni, pentru calatorii, pentru idei sau cuvinte. Ard, ard, ard pentru ca nu vreau sa-mi pierd nici timpul cu jumatati de masura si nici sufletul cu jumatati de adevaruri. Cei din jurul meu stiu de nebunia mea iar eu am invatat sa o accept si sa ma las ghidata de ea.
8. Ce planuri de
viitor ai legate de voluntariat?
Ne intoarcem in Uganda imediat cum strangem din nou bani. Pana atunci, vom continua sa lucram pentru scoala din Uganda si cea din Tanzania de la distanta – incercand sa cautam voluntari, sa gasim sponsori pentru studiile copiilor si bani pentru carti, mancare si medicamente.
De asemenea vreau sa fac un training si sa devin pompier-voluntar in Chile, tara prietenului meu si locul unde vom trai in urmatorii doi ani.
9. Ce oportunitati de voluntariat in afara tarii sunt disponibile pentru tineri si ce ai recomanda?
Sunt foarte foarte multe oportunitati, dar din pacate pentru multe dintre ele e nevoie de o suma considerabila de bani. Am intalnit multi tineri voluntari in calatoria noastra si majoritatea platisera cateva mii de euro bune doar ca sa poata face voluntariat timp de doua-trei luni. Stiu ca nu sunt multi cei care ar vrea sa plece asa cum am facut-o noi, independent asa ca poate aceste organizatii sunt un prim-pas bun.
Mai sunt si cele ca VSO sau UNVolunteers – unde nu ti se cer bani, dar unde in schimb ti se cer cel putin cativa ani de experienta profesionala si recomandari serioase.
Nu pot recomanda nici una dintre organizatii pentru ca nu am lucrat direct cu nici una. Sfatul meu este ca cei interesati sa se documenteze bine inainte de a alege sa plece cu un proiect sau altul, pentru a nu se trezi cu surprize neplacute cand e prea tarziu si nu se mai poate face nimic.
In schimb recomand cu multa caldura cele doua scoli din Tanzania si Uganda pentru care continuam sa lucram, desi de la distanta deocamdata. Sunt proiecte locale inca la inceput dar in care sunt implicati oameni pe care am avut ocazia sa-i cunosc, cu care am lucrat si care mi-au castigat increderea pe deplin.
Pe noi ne-au ajutat mult si http://www.workaway.info/ (unde veti gasi profilul scolii din Uganda) si www.couchsurfing.org
Oricine e interesat si are intrebari, imi poate scrie (volunteer.notredame@gmail.com) – le voi povesti mult mai detaliat despre experientele noastre de voluntariat.
Ii multumim foarte mult Andrei pentru bunavointa de a sta de vorba cu noi, iar noi, cu aceasta ocazie, ne apropiem si mai mult de scopul nostru de a aduce in lumina persoane frumoase, care practica voluntariatul si isi creaza un scop in viata din asta.
Greetings to you.Friends lam requesting you where possible come to Uganda East Africa and see our work and volunteer with us.Please even if it may be shorter period. May you visit our website http://www.notredamehighschool.cfsites.org Fill an application form and send it.You are requested to talk to friends who may wish to come to africa