Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Voluntariatul îi ajută și pe voluntari?

84% dintre voluntari sunt motivați în activitățile lor de voluntariat de un viitor în care sărăcia este eradicată. Care este motivația ta?


Cristian Onofrei: “Prin voluntariat îmi fac datoria faţă de societate”

A demarat primul program de Youth Leadership din Sud-Estul Europei. A ajuns Presedinte Timișoara Toastmasters. A doua lui familie se află la Clubul Leo Timișoara. Vorbim de Cristian Onofrei, care la doar 23 de ani are realizări cu care alții se pot mândri într-o viață. Cu un entuziasm molipsitor, Cristi are voluntariatul în sânge încă din clasa a IX-a. Haideți să îi descoperim împreună povestea de voluntar, care cu siguranță nu este nici pe deprte de a se fi încheiat!


Bogdan Arosculesei – Am prins curaj să-mi urmez pasiunea în urma participării la concurs

Vara trecută a trecut printr-o etapă importantă în maturizarea și formarea lui, prin câștigarea unei tabere în Anglia, la Cambridge University, în urma participării la Shakespeare School Essay Competition.


ONG ID CARD : Asociaţia Komunitas

Atunci când comunitatea în care trăiești este în contradicție cu ceea ce cauți pentru a te dezvolta, dar și pentru a-i ajuta pe alții să se dezvolte, ce rămâne de făcut? Poți să te adaptezi, poți să cauți plin de speranță sau... poți să îți creezi chiar tu propria comunitate după bunul tău plac!


Voluntari în lupta împotriva drogurilor

Roxana Drăgan are doar 20 de ani, dar știe deja cum sa facă din ţara aceasta o lume mai bună. Cu ajutorul voluntariatului și a motivației puternice încă din copilărie, s-a decis să lupte împotriva drogurilor și să-i ajute pe cei care au căzut pradă lor.


Cristiana Radulescu – “Recomand participarea la GROW pentru că este cu adevarat o experienta memorabila!”

Tu ce faci la vara ? Nu ti-ai dori o vacanta plina de activitati prin intermediul carora sa inveti ,dar sa-ti si faci prieteni noi ? Atunci nu mai sta pe ganduri, AIESEC iti da ocazia perfecta pentru aceasta.


AIESEC Bucureşti demarează Teen Patrol

Vrei să schimbi ceva în comunitatea în care trăieşti? AIESEC Bucureşti te învaţă cum ! Asociaţia pregăteşte un nou proiect inovativ pentru viitorii antreprenori, proiect ce este dedicat tinerilor care doresc să înveţe mai mult şi mai diferit decât la şcoala de zi cu zi.


Un proiect model pentru domeniul social

Copiii care cresc in centrele de plasament sunt din start defavorizati, neavand sansa la aceeasi educatie ca si ceilalti sau perspectivele lor fiind restranse. Insa, un grup de cinci tineri cu initiativa, a decis sa schimbe acest lucru.


O sansa.O speranta.Un vis

Daca ai stii ca poti schimba destinul cuiva in bine, ai face-o ? Printr-un program de voluntariat, initiat de Asociatia Young Initiative, ai acum ocazia sa fii o raza de speranta pentru cineva.


Beneficiile (ne)cunoscute ale voluntariatului

Afla cateva beneficii necunoscute ale voluntariatului si ce poti face TU pentru ca experienta ta in domeniul activitatilor non-profit sa fie cea mai intensa!


O întâmplare te poate conduce spre o experienţă de viaţă

Uneori, destinul tinde sa ne arate ca toate lucrurile se intampla cu un scop. Oana Pascu, o tanara studenta a Facultatii Romano-Americane, are astazi in spate o experienta greu de egalat in ceea ce priveste organizarea, munca in echipa sau alte proiecte nationale,cat si internationale.


ARDOR – e vremea dezbaterilor

Pentru ca oratoria este din ce in ce mai importanta pentru tineri, Ioana Covei, membra ARDOR, vine in ajutorul celor dornici de dezbateri cu cateva sfaturi si ne vorbeste despre cea mai mare asociatie de oratorie din Romania.