Gala Premiilor Participării Publice (G3P) are loc și în acest an pentru a premia cetățenii, organizațiile sau autoritățile publie care prin acțiunile lor au reușit să determine schimbarea în comunitatea pe care o reprezintă.
Categories: Proiecte şi activităţi
Pentru sectorul non-profit, grupurile de iniţiativă şi pentru persoanele cu spirit civic, 3 iunie a marcat un moment special. A fost ziua în care au primit la scenă deschisă, aplauze şi aprecieri pentru efortul şi dedicarea lor. La cea de a XI-a ediţie, Gala Societăţii Civile şi-a propus să demonstreze că si Binele poate fi senzaţional.
Categories: Highlighted, Proiecte şi activităţi, Voluntariat