Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Voluntariat la 71 de ani – “mi-am demonstrat mie şi nepoţilor că au o bunică cool”

Voluntariatul făcut din suflet, cu pasiune și mult drag, nu are vârstă. E asemenea unui drum pestriț de experiențe, de transformări, de conexiuni și descoperiri fantastice. Exact cum e viața însăși: plină de surprize. Iar când voluntariatul se împletește cu pasiunile, cheia spre tinerețe veșnică este garantată. “Rețeta” aceasta ne vine astăzi de la un om cu totul deosebit: doamna Cornelia Ploscaru.

O viață printre copii, cărți, chicote de bucurie, de povești citite micuților în zilele de iarnă. O viață cu provocări dintre cele mai frumoase venite atât din cariera de dascăl, cât și din relația specială pe care o are cu voluntariatul. Aceasta este pe scurt povestea doamnei Ploscaru, un izvor nesecat de energie, de inspirație, bucurie, senin și prietenie. Doamna Ploscaru este de ani buni voluntar al Bibliotecii Județene “Duiliu Zamfirescu” din Focșani, făcând echipă în diverse proiecte nu doar cu specialiștii din cadrul instituției, ci și cu cei mai tineri dintre cititori.

B: Doamna Ploscaru, știu deja că iubiți cartea, oamenii, copiii, dar ce nu știu este cum a început relația aceasta cu frumosul. De unde dragostea aceasta și, mai ales, ce v-a determinat să alegeți învățământul?

C.P: De profesie sunt învățătoare, absolventă a Școlii Pedagogice “Costache Negri” din Galați și am 71 de ani împliniți. Anul trecut, în 30 mai 2016, am sărbătorit 50 de ani de la absolvirea școlii, iar anul acesta în 14 ianuarie 2017, un semicentenar de căsnicie. Iată ce am reușit să realizez! Chiar și la pensie, viața poate fi surprinzător de frumoasă! Cele mai mari realizări se împletesc, în chip fericit: profesia de dascăl și cea de mamă a doi copii. Mihaela este chimist, iar Doru, jurist.

Mă întrebați de unde relația cu învățământul? Toți, toți anii mei am fost “mămica – doamna!”. Aveam în mijlocul grădinii, aici la Ciuslea (n.r. o localitate lângă municipiul Focșani, județul Vrancea), un nuc pletos. Acolo, de mică, am strâns toți copiii de pe uliță și ne jucam de-a școala! Biata mea mamă era sufocată de copii, dar n-avea ce să facă. M-a susținut și s-a făcut luntre și punte și m-a dus în 1960 la Galați să-mi desăvârșesc studiile. Sunt un om împlinit și dornic de a face ceva pentru un “mâine” mai frumos, mai înțelept și, de ce nu, mai vesel. De altfel, chipul și acțiunile mele sunt pline de zâmbete și voie bună! Așa sunt eu.

B: Cum s-a schimbat viața dumneavoastră de când v-ați pensionat? În ce proiecte v-ați implicat? Ce anume a stins dorul de învățământ (dacă a reușit să îl stingă ceva anume)?

C.P: Pentru ieșirea la pensie, care era inevitabilă, m-am pregătit din vreme. Ajung 40 de ani?! Diversitatea preocupărilor mele m-a ajutat foarte mult. În acești ani am fost învățător, director de școală, educator la un cămin de copii cu program săptămânal, director al Casei Pionierilor și Șoimilor Patriei, instructor, inspector școlar, metodist voluntar al Inspectoratului Școlar, organizator de expediții și activități extrașcolare (tabere , excursii, drumeții). De asemenea, am fost preocupată permanent și de perfecționare continuă.

Am făcut cursuri postuniversitare la Brașov și București și o perfecționare continuă pentru definitivat, gradele didactice doi și unu, lucrări de specialitate, dar și multe altele care m-au pasionat la fel de mult. Consider că un dascăl trebuie să fie implicat și atunci totul va fi o plăcere, o “armă” sigură în modelarea vlăstarelor ce vin în ani.

B: Știu că acum sunteți voluntar activ la Biblioteca Județeană din Focșani. Când și cum ați intrat în familia bibliotecii?

C.P.: Și acest moment este în strânsă legătură cu pensionarea. Atunci când m-am pensionat, am construit cu soțul meu o căsuță (tot la Ciușlea), în care am investit multe sentimente, dar iarna revenim și locuim la Focșani. Iarna suntem la bibliotecă! Poate nu știți, dar noi locuim lângă bibliotecă! Pe vremea când copiii mei erau mici, tot în bibliotecă i-am crescut. E o poveste mai lungă. Așa a fost să fie. Dorul de învățământ mi l-a stins biblioteca prin formele sale moderne de captare! Ba mai mult, EA, biblioteca m-a ajutat să fac cursuri gratuite de IT, să scriu și să înregistrez povești digitale, să-mi manifest dragostea pentru lectura și cuvânt.

B: Care sunt cele mai mari beneficii pe care vi le-a adus voluntariatul?

C.P.: Aici mi-am tratat sufletul. Poveștile de viață și filmulețele create de mine mi-au fost medicament și pentru suflet, dar și pentru trup. Contactul cu voluntariatul mi-a adus raza de soare de care aveam nevoie la pensie. Mi-am demonstrat mie, dar și nepoților mei, Andrei și Radu, că au o bunică “cool!”. Sunt voluntar cu acte în regulă și nominalizat de Raed Arafat la Gala de la București.

B: Cum colaborați cu generația tânără?

C.P.: Fac echipă cu generația tânără, însă păstrez un echilibru în activitățile desfășurate cu senioarelor mele de la CARP “Milcov” Focșani, unde împreună cu soțul meu, Sandu Ploscaru, organizăm acțiuni de voluntariat, acțiuni cultural-educative, excursii, șezători, lansări de carte, balul la 1 octombrie când este sărbătorită Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice și multe alte acțiuni. Acum că am învățat să mânuiesc mouse-ul, scriu, citesc, înregistrez, încarc filmulețele mele pe You Tube, îmi diversific temele și preocupările. Ce mai?! Sunt un om ocupat! Nu am timp să mă gândesc la boală. Trebuie să fiu prezentă acolo unde bineînțeles cred eu că-mi este locul!

B: Care considerați că este cea mai mare contribuție pe care o aduceți prin implicarea dumneavoastră în proiecte culturale, educative, sociale?

C.P.: Să știți că în calitatea mea de “voluntar”, după câțiva ani, am înțeles că nu trebuie neapărat să fiu eu “vizibilă”, ci să fac activități care să ajute anumite evenimente să se bucure de succes. Merită să vă spun că-mi place să aduc spre bibliotecă tineri care sunt talentați în ale scrisului, să-i ajut să se afirme, să simțim cu toții ecoul din sufletul lor, o generație ce ne va lua locul “în multe”, dar și în ale voluntariatului! Am avut și eu un mentor “de suflet”, dar cea care mi-a purtat noroc și mi-a fost model viu a fost Nonagenara, mama mea, care s-a stins anul trecut la vârsta de 95 de ani împliniți perfect conștientă și cu zâmbetul pe buze.

Cu povestea ei am plecat într-un voiaj la Maribor, în Slovenia, la Conferința Europeană a poveștilor digitale (povestea premiata cu locul întâi). Mama m-a motivat continuu, iar prin exemplul ei de dăruire în comunitate, am putut pătrunde în viețile unor oameni și asta nu-i de ici, de colo! Încrederea și respectul au fost două direcții sigure de urmat, au fost cărțile vii. În plus, în orice activitate pun mare preț pe cuvântul dat. Pentru mine e sfânt. Plouă, ninge… Când pornesc la drum și știu că sunt așteptată să mângâi sufletul semenilor mei, nu stau în loc și nici prea mult pe gânduri. Pentru fiecare problema eu am mai întotdeauna una, doua sau chiar trei soluții. Așa sunt eu…

Cei care vor să afle mai multe informații despre doamna Ploscaru pot urmări aici filmulețul “Cornelia Ploscaru sau despre lectura ce vindecă suflete” sau pot urmări filmulețele pe care chiar dânsa le realizează și publică pe canalul său de YouTube.

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Articole asemanatoare:

Tags: , , ,