Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Voluntar la FITS – o experienţă cu şi despre oameni faini

Săptămâna trecută s-a încheiat cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Spectacole de circ, dans contemporan și teatru, concerte, conferințe sau ateliere au adus împreună oameni din toate colțurile lumii: artiști, manageri culturali și specialiști, spectatori, turiști, organizatori sau chiar voluntari şi au transformat Sibiul într-un oraş al sărbătorii.

Festivalul a avut ca temă în acest an iubirea, inspirând acest sentiment prin toate manifestările lui artistice, timp de 10 zile pline de frumos.

De-a lungul timpului, în cadrul FITS, s-a dezvoltat şi un Program de Voluntariat care a avut pentru această ediție și o dimensiune internațională, cu 33 de voluntari din China, Indonezia, America.

Procesul de recrutare a cuprins partea de înscriere pe pagina oficială, interviuri şi 7 cursuri teoretice pe diferite tematici. Cunoștințele au fost apoi testate și evaluate, urmând ca fiecare voluntar să fie repartizat pe câte un departament.

S-au înscris voluntari din toată țara, printre care și Claudia Cacovean, doctor în domeniul marketingului artelor care ne împărtășește, cu drag, câte ceva din experiența ei.

Cum a fost experiența FITS pentru tine?

Experiența FITS 2017 a fost una inedită. Am cunoscut o mulțime de oameni faini, plini de inițiativă și de viață, care mi-au oferit noi perspective în ceea ce privește organizarea de evenimente culturale. Am admirat devotamentul coordonatorilor față de echipa cu care au lucrat și empatia față de situațiile în care aceștia au fost puși. Umblam pe străzile Sibiului mereu cu zâmbetul pe buze, fiind extrem de încântată de activitatea pe care o derulam.

Care au fost cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat?

Cred că atunci când faci parte dintr-o echipă minunată și îți place ceea ce faci toate provocările pot fi depășite cu ușurință, sau cel puțin așa a fost în cazul meu. Cu siguranță, am înțeles mult mai bine ce înseamnă să organizezi un festival de o asemenea amploare, câtă muncă, energie și pasiune pun acești oameni în ceea ce fac. Asta mi s-a părut extraordinar.

Care este cea mai frumoasă amintire legată de participarea la festival?

E greu de zis…Pentru mine, fiecare zi petrecută la festival a fost extraordinară. Zi de zi învățam alte lucruri, fiind pusă mereu în situații cu care nu m-am mai confruntat anterior. Păstrez, cu nostalgie, amintirea plăcută a fiecărei zile petrecute la Sibiu, la festival.

Ai reușit să vezi și spectacole? Care  dintre ele ți-a creat cea mai puternică impresie?

Da, am văzut. Cumva așa s-a nimerit că am reușit să văd toate spectacolele pe care îmi doream să le văd.

Multe din spectacolele pe care le-am văzut au fost interesante. Dacă e să nominalizez un spectacol care m-a impresionat acesta este VANGELO, de Pippo DelBono. De ce? Pentru că maestrul a pus în valoare persoane din categorii defavorizate, precum persoane cu Sindrom Down, cu retard mental și cu deficiențe de auz, dar și persoane fără adăpost.

Din experiența pe care o am în ONG-urile care își dedică activitatea pentru a sprijini persoanele cu dizabilitități, știu câtă atenție și empatie trebuie să ai cu oamenii respectivi pentru a-i putea ajută și a-i pune în valoare. Mi se pare extraordinară inițiativa maestrului, care, cred eu, încearcă să “spargă” barierele ridicate de societate. Cred că el folosește arta pentru a trage un semnal de alarmă asupra unor provocări esențiale cu care societatea contemporană se confruntă.

Cum ai descrie Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2017 în trei cuvinte?

În primul rând, cred că FITS e cu și despre OAMENI FAINI. Pentru mine, oamenii cu care interacționez sunt foarte importanți. Atunci când oamenii sunt faini și experiențele împărtășite sunt pe măsură. Dacă resursa umană e valoroasă și contextul capătă valoare.

Intenționezi să participi și anul viitor?

Am mai fost întrebată și de către o parte din colegii cu care am lucrat dacă o să particip și la anul. Răspunsul e același! Da, cu toată inima! O să încerc mereu să-mi fac timp pentru o experiență din care o să am multe de învățat și de asimilat!

Ai un mesaj de transmis în ceea ce privește FITS pentru actualii, viitorii voluntari și cei care iubesc festivalul?

Cred că cel mai important lucru e să faci ceea ce-ți place în viață! Dacă iubești arta, oamenii faini și experiențele inedite, merită, cel puțin o dată, să participi la FITS!


Înscrierile pentru viitorul Programul de Voluntariat al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2018 se vor deschide oficial pe www.sibfest.ro, începând cu 15 septembrie, cu termen limită până pe 15 noiembrie 2017.

Sursa foto: https://www.facebook.com/FITSibiu/; https://www.facebook.com/sibiuartsmarket/.

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , ,