Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Top 10 evenimente la care puteţi face voluntariat

V-aţi gândit vreodată cum e în culisele celor mai mari evenimente organizate în România? În spatele scenei, lângă artişti consacraţi, simţind pulsul evenimentelor. Voluntariatul vă poate aduce o astfel de experienţă, indiferent că vă pasionează muzica electro, sportul sau teatrul. Iar oportunităţile din 2016 sunt nenumărate, iată câteva dintre ele:

1. Untold Festival
Data: 4-7 august
Locaţie: Cluj

Declarat recent Best Major Festival in Europe”.

1415029_465001890368672_2039016516320534733_oCifrele ediţiei din 2015: Peste 240000 de spectatori în 4 zile de festival, peste 150 de artişti şi aproape 500000 de vizitatori unici pe site-ul oficial Untold, în perioada festivalului.

Voluntariat: Peste 1000 de voluntari au fost parte la Untold 2015, contribuind la următoarele departamente ale festivalului: producție (decoruri, baruri, scene), acces (general, zona de camping, parcări), informaţii (acreditări, greeters, info points), merchandising, PR & mass media, fotografii şi video.

Pentru ediţia din acest an, procesul de recrutare se va desfăşura, cel mai probabil, din primăvară. Înscrierile sunt deschise pentru toate persoanele peste 18 ani, cetăţeni ai unei ţări europene. Dacă sunteţi interesaţi, puteţi urmări site-ul oficial sau pagina de facebook.

2. Electric Castle
Data: 14-17 iulie
Locaţie: Banffy Castle

Cifrele ediţiei din 2015: 97000 de spectatori, dintre care 15% străini (în special Marea Britanie şi Germania), 250 de artişti.

11792088_825276884253722_6212100962434750815_oVoluntariat: Aproximativ 200 de voluntari au participat la organizarea celei de a doua ediţii a festivalului, având oportunitatea de a lucra dincolo de scenă şi de a întâlni mulţi artişti, veniţi în România pentru prima dată.

Pentru 2016, nu vor conta vârsta, sexul, poate doar experienţa de voluntariat. Recrutarea va începe în aprilie, iar informaţii vor fi disponibile pe site-ul oficial.

3. Festivalul Internaţional de Film Transilvania TIFF
Data: 27 mai- 5 iunie
Locaţie: Cluj

Ediția cu numărul 14 a marcat un record în istoria celui mai mare festival de film din România: 223 filme din 60 de țări,  400 de proiecții,  73.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema.

Voluntariat: Voluntarii TIFF au acces la filme, concerte, lansări şi petreceri, dar şi ocazia de a întâlni actori şi regizori pe care îi admiră.

12357063_10154525415983747_1081970367614163631_oPeste 500 de persoane au lucrat la TIFF 2015 – purtând un badge de Staff, Crew sau Volunteer, fiind repartizaţi pe diverse departamente: de la selecția de filme, traducerea și subtitrarea lor, promovarea filmelor, acomodarea şi acreditarea invitaților, organizarea de petreceri, concerte și evenimente speciale, comunicarea evenimentului, foto-video şi social media.

Pentru cei interesaţi de voluntariat la TIFF 2016, informaţii vor fi disponibile pe www.tiff.ro.

4. Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu
Data: 10-19 iunie
Locaţie: Sibiu

FITS 2015: 2500 de artişti din peste 50 de ţări; 65000 de spectatori / zi, 427 de evenimente.

Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu a reunit cel mai dinamic grup de voluntari din România, o comunitate cu 300 de tineri români, maghiari, japonezi, coreeni, canadieni, elveţieni, germani şi francezi.

focus-120116Cei care doresc să pătrundă în culisele celui mai mare festival de artele spectacolului din Romania, se pot înscrie până pe  11 februarie 2016, prin completarea formularului online, accesând: http://www.proiect1200.ro/proiecte/inscriere-voluntariat/ .Vârsta minimă pentru înscrieri este de 16 ani, iar condiţiile obligatorii sunt interesul, implicarea, empatia, asertivitatea, prezenţa de spirit şi seriozitatea.

5. Maratonul Bucureşti
Data: 8-9 octombrie
Locaţie: Bucureşti

1462612_1053577824709258_2979620771763727868_oAproximativ 10000 de participanţi din peste 55 de ţări au luat startul la ediţia din 2015, maratonul fiind câştigat de un alergător din Kenya.

Voluntariat: Activitatea voluntarilor se va desfăşura pe departamente, cu sarcini şi zone de lucru diferite, printre care: înregistrarea concurenților, asistenţa pe traseu, zona de start/finish, zona de premiere, logistică şi fotografii.

Pentru informaţii, puteţi urmări site-ul competiţiei: http://bucharest-marathon.com/voluntariat/

6. Festivalul George Enescu
Data: 2-24 septembrie 2017
Locaţie: Bucureşti

Cel mai mare eveniment cultural organizat de România şi unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din lume.

Cea de a XX-a ediţie a Festivalului Enescu a însemnat peste 160 de evenimente artistice, dintre care 90 de concerte în sală şi 65 de ansambluri şi aproximativ 16000 de turişti străini.

voluntari-EnescuVoluntariatul în cadrul festivalului Enescu aduce diverse beneficii: acces la reprezentații pe bază de ecuson (rudele și prietenii pot primi de asemenea invitații la spectacole); este un “voluntariat plătit”; oferă ocazia de a sta în preajma unor mari artişti; experiența dobândită este foarte utilă şi apreciată pe viitor.

Voluntarii pentru următoarea ediţie vor fi recrutaţi începând din 2016, condiţiile de selecţie fiind  stricte. Un articol despre voluntariatul în cadrul festivalului, cu testimoniale şi experienţe inedite, poate fi citit aici: http://blogunteer.ro/2014/04/voluntar-la-festivalul-enescu-o-experienta-care-iti-schimba-viata/.

7. FânFest
Data: August
Locaţie: Roşia Montană

FânFest este cel mai mare eveniment cultural activist din România, pornit din dorinţa unei comunităţi de a-şi proteja moştenirea culturală şi naturală, împotriva unui proiect gigantic de minierit.

11892310_670155106419281_1048736968474127763_oCei 10 ani de festival au însemnat: peste 300 de muzicieni, 30 de autori, 20 de trupe de teatru, 60 de producători de filme, 1500 de voluntari și 40.000 de participanți.

FânFest este un festival bazat în totalitate pe voluntariat, cei care doresc să fie voluntari la FânFest 2016 trebuie să aibă 18 ani împliniţi, cu un program de lucru de 8 ore/zi, dar şi timp distracţie.

8. Romanian International University FairRIUF
Data: Martie
Locaţie: Bucureşti, Cluj Napoca, Braşov

12132516_1102231379794926_6716428323852110211_oCel mai mare eveniment educaţional din România si Sud-Estul Europei. Anual, peste 100 de instituţii educaţionale, din peste 20 de ţări, interacţionează direct cu tinerii români interesaţi de studii internaţionale. Până în prezent, la cele 17 ediţii organizate, peste 150000 de vizitatori au trecut pragul târgului.

Informaţii referitoare la programul de voluntariat se găsesc pe www.riuf.ro.

9. EUROPAFest
Data: 14-23 mai
Locaţie: Bucureşti şi Sibiu

Festivalul Internaţional EUROPAFest, organizat de 22 de ani, sub înaltul patronaj al Casei Regale, reuneşte patru genuri muzicale: jazz, blues, pop, clasic.

11219331_10155657721980724_7711254086529692550_nEdiţia din 2015 a reunit 300 de artişti din peste 45 de ţări.

Programul de voluntariat din cadrul evenimentului este dedicat în special studenţilor şi masteranzilor, fiind necesară cunoașterea unei limbi străine. Viitorii voluntari vor primi o adeverinţă de practică sau un certificat de voluntariat.

Recrutarea va avea loc în scurt timp, puteţi afla mai multe pe site sau pe pagina de facebook.

10. Târgul Internaţional de Carte Librex
Data: 9-13 martie
Locaţie: Iaşi

Cel mai longeviv târg de carte din ţară, Librex reuneşte anual peste 150 de edituri, companii distribuitoare de carte, instituţii de învăţământ sau galerii de artă.

putmark.phpÎn 2015, în cadrul târgului au avut loc peste 300 de evenimente culturale, lansări de carte, întâlniri literare sau conferinţe.

Iubitorii de carte, artă şi muzică se pot înscrie în echipa de voluntari a evenimentului. Vor interacţiona astfel cu autori cunoscuţi , vor câştiga experienţă în marketing şi promovare, într-o experienţă de voluntariat recunoscută. Informaţii pe adresa de mail: librexiasi@gmail.com

Fotografii şi informaţii preluate de pe site-ul evenimentelor.

 

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , , , , , ,