Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Cetăţenii care n-au stat în banca lor, premiaţi din nou

Peste 300 de persoane au participat, pe 26 martie, la cea  de a VI-a ediţie a Galei Premiilor Participării Publice. Premianţii acestei ediţii sunt, ca în fiecare an, cetăţeni care nu acceptă să stea în banca lor, iau atitudine şi determină schimbări în comunităţile lor.

Personajele acestor povești, alături de din ce în ce mai mulți oameni, sunt cei care provoacă schimbarea. Și nu doar schimbarea care se vede – podul, drumul, parcul, medicamentul – ei schimbă și felul în care este guvernată România. Încet, încet, autoritățile încep să se schimbe: devin mai deschise, mai transparente și mai receptive. Credem că exigența oamenilor și eforturile lor pot să ducă la un alt fel de relație între cetățeni și guvernanți.” – Oana Preda- Director executiv, Centrul de Resurse pentru participare publică.

46 de poveşti de participare publică au fost înscrise în concurs, câştigătorii premiaţi de juriu fiind:
premianti G3P 2015

Vlad Voiculescu şi Vlad Mixich, pentru campania „Rețeaua citostaticelor” prin care s-au asigurat fondurile necesare achiziționării medicamentelor citostatice esențiale care lipseau din spitalele oncologice din România;

Emil Moise, pentru campania „David și Goliat” prin care participarea elevilor la ora de religie în școli a devenit opțională, în urma unei decizii a Curții Constituționale;

– Asociația AMPER, pentru campania „Împreună schimbăm Legea partidelor”;

Societatea Culturală Condiția Română, Asociația Studenților și Doctoranzilor Români din Franța și Asociația Plusminus, pentru campania „StartUP Petrila” prin care s-a reușit înscrierea clădirilor din Exploatarea Minieră Petrila în patrimoniul național, fiind stopată astfel demolarea acestora;

Rețeaua Mining Watch România, pentru  „Certej – solidaritate pentru respectarea legii” prin care  s-a oprit exploatarea minieră auriferă în zonă;

Grupuri Inimi Deschise Vizurești, pentru campania „Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”care a determinat autoritățile publice să asfalteze un drum și să repare un pod;

Asociația Dăruiește Viață, pentru campania „O lege, un salt de 25 de ani” prin care Ministerul Sănătății a alocat fonduri pentru diagnosticarea leucemiilor și cancerelor limfatice;

Grupul Civic Prietenii Parcului IOR, pentru campania „Vrem parc, nu betoane” prin care s-a reuşit salvarea a 3.000 mp din parcul IOR de la betonare;

Grupul Parcul Tineretului, pentru campania „Parcul nostru cel de toate zilele” prin care au fost stopate defrișările în parcul Tineretului și amendarea celor care au tăiat ilegal arbori, cu scopul demarării unui proiect imobiliar în parc;

WWF-România, pentru campania „Râurile de munte: ultima șansă care protejează ariile naturale de la construcţia haotică de microhidrocentrale;

Grupul de inițiativă Locală Mara-Cosău, pentru campania „Salvați Maramureșul Istoric” în urma căreia Consiliul Județean Maramureș a suspendat autorizațiile de construire a microhidrocentralelor pe râul Cosău;

Inițiativa Mediaș, pentru campania „Să nu se ducă orașul de râpă”, cetățenii s-au mobilizat pentru curățarea a două gropi de gunoi de 5 tone de deşeuri  și au convins autoritățile să amenajeze zonele nou igienizate cu garduri și containere;

Pentru prima dată în cei şase ani de gală, a fost creată o secţiune specială dedicată jurnaliştilor. Câştigătoarea este Catiușa Ivanov pentru activitatea de peste 10 ani în relatarea derapajelor autorităților publice în relație cu cetățenii.

Gala Premiilor Participării Publice este un eveniment organizat de Centrul de Resurse pentru Participare Publică, în parteneriat cu Decât o Revistă şi Citizens Foundation.

 

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,