Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Asociaţia care transformă Bucureştiul într-o grădină verde

Sunt 10 ani de când asociaţia Team Work a organizat primul eveniment în Grădina Botanică din Bucureşti. O acţiune de ecologizare care le-a adus multe premii, oportunitatea de a cunoaşte oameni grozavi, dar şi satisfacţia “lucrului bine făcut”.

De atunci, sunt prezenţi constant şi în alte “grădini” şi îi invită şi pe bucureşteni să-şi petreacă timpul liber în mijlocul naturii. Fie că este vorba despre Grădina Bunicii cu 10 soiuri de roşii la un loc, Grădina din Cărţi, un spaţiu verde de lectură sau Grădina Copiilor dedicată educaţiei ecologice timpurii.

IMG_6478Anca Anton, vicepreşedinte Team Work şi coordonator al curăţeniei din Grădina Botanică, este omul fără de care această aniversare nu ar fi avut loc. În 2006, când a început proiectul, era o studentă care făcea voluntariat. În prezent este asistent universitar la Facultatea de Litere şi predă Relaţii Publice pentru Organizaţii Non-Profit, vorbindu-le, la rândul ei, studenţilor despre voluntariat.

Cu multă pasiune, Anca a vorbit şi pentru Blogunteer, despre aceşti 10 ani şi despre ce alte “planuri verzi” mai pun la cale:

Pornind de la numele Asociației, cum îi puneți, mai exact, pe tineri la muncă în echipă?

Toate activitățile noastre, de la cele cu un grad mare de complexitate la cele foarte simple sunt mereu făcute în echipă; fie că vorbim despre a face sau a construi ceva împreună, fie că este vorba despre redactarea unui text, colegii noștri sunt mereu prezenți sub forma unei mâini de ajutor sau a unui feedback dat pe materialul realizat. Colaborarea este esențială în proiectele noastre și facem tot posibilul să o încurajăm.

De asemenea, o altă practică ce contribuie în Team Work la promovarea lucrului în echipă este rotația rolurilor: fiecare membru al unei echipe de proiect trece de-a lungul timpului prin mai multe tipuri de responsabilități și așa este mai ușor pentru fiecare să înțeleagă nevoia de sprijin a colegilor, să vină cu inițiative de îmbunătățire, să meargă dincolo de simpla implementare a propriei bucăți din proiect. Dar poate cel mai important mod de a promova lucrul în echipă este exemplul personal. Realitatea este că nu poți pune pe cineva să lucreze în echipă pe termen lung, în mod sustenabil și replicabil, dacă nu înțelege cu adevărat importanța și relevanța acestei abordări; în acest caz sunt două soluții: îi spui sau îi arăți, iar în Team Work facem tot posibilul să arătăm ce înseamnă voluntariatul și munca în echipă și ne bucurăm când vedem schimbarea în proiectele noastre și în oamenii cu care lucrăm.

Vă plac activitățile “în grădină” și sunteți chiar și premiați pentru acestea. Ce ne puteți spune despre cele două proiecte de succes “Grădina Bunicii” și “Curățenia în Grădina Botanică”?

Curățenia în Grădina Botanică, fie ea de primăvară sau de toamnă, a fost ideea de bază a proiectului, nevoia de la care am pornit și care a fost identificată în urma discuțiilor cu studenți, biologi și conducerea de la acea vreme a Grădinii Botanice și a Universității din București, de care aceasta ține. Curățeniilor li s-au adăugat apoi și alte activități dedicate nu numai tinerilor, studenților, ci și vizitatorilor mai mici. Am organizat an de an o vânătoare de comori care se bucură de foarte mult succes și în care copiii se și distrează, dar încercăm să și învețe despre natură și Grădina Botanică alături de părinți; de asemenea, am amenajat 2 noi zone, Grădina Bunicii și Grădina Copiilor.

Grădina Bunicii este o grădină tradițională românească unde vizitatorii pot vedea nu doar plante pe care le vedem aproape exclusiv în supermarket, dar mai ales diversitatea lor, un lucru de multe ori străin pentru cei ce trăiesc în mediul urban … când ați văzut ultima oară 10 feluri de roșii la un loc? 🙂 Din păcate Grădina Copiilor nu a rezistat la fel de bine ca Grădina Bunicii; deși este un spațiu minunat, amenajat sub forma unei plante uriașe prin ale cărei secțiuni trebuie să treci ca să vizitezi, am descoperit că nu toți părinții înțeleg că educația ecologică înseamnă și educația socială a copiilor, motiv pentru care spațiul a fost afectat treptat de activitățile unora dintre vizitatori. Uneori avem și acest tip de experiențe, dar mergem mai departe și facem noi activități. Grădina Botanică București este un spațiu care merită toată grija și implicarea noastră!
IMG_6475Curățenia de Primăvară în Grădina Botanică are loc chiar în aceste zile. Cum arată, în cifre, acest proiect?

Suntem foarte mândri de cum se prezintă proiectul în cifre. An de an am organizat activități în Grădina Botanică București și de fiecare dată am obținut rezultate bune, dar parcă nu înțelegi exact realizările până nu te uiți în urmă și vezi că ai făcut ceva cu adevărat extraordinar. Curățenia de Primăvară este evenimentul care deschide seria evenimentelor anuale din proiectul pe care îl implementăm din 2006 și care, în cifre, înseamnă:

55 evenimente realizate alături de voluntari,
4.500 de voluntari la Curăţenia de Primăvară şi Toamnă,
12.000 de vizitatori participanți la Grădina Copilului şi a Părintelui/Vânătoarea de comori de 1 iunie,
2 noi sectoare amenajate în Grădina Botanică București: Grădina Bunicii, Grădina Copiilor,
marele premiu și trofeul Spații Verzi Urbane 2011 pentru proiectul Grădina Bunicii,
premiul I la secțiunea Protecția Mediului în cadrul Galei Societății Civile 2012 pentru Curățenia de Toamnă în Grădina Botanică, ediția 2011.

Ce credeți că-i determină pe cei care vi se alătură să participe în număr atât de mare la o acțiune de ecologizare care presupune muncă fizică?

Mulți dintre voluntari revin după ce au participat o dată și acesta este un lucru minunat. Avem mereu cel puțin 30% dintre participanți ce revin în una sau mai multe zile de curățenie fie în anul următor primei participări, fie în unul sau mai mulți ani după aceea.

Cei care vin pentru prima dată vin fie tocmai pentru că este vorba despre muncă fizică și o ieșire din rutină este mereu binevenită, fie pentru că iubesc natura în general sau Grădina Botanică în particular. Motivele sunt variate și ne place varietatea lor 🙂

Însă fie că vin pentru prima dată sau au mai participat, ne mândrim cu faptul că voluntarii noștri consideră că organizăm bine evenimentul. A fost o constantă a proiectului faptul că întrebarea cheie după fiecare ediție a fost „ce putem îmbunătăți?” și acest lucru s-a văzut în modul în care lucrăm cu oamenii, în rapiditatea răspunsurilor, în gestionarea activității din ziua evenimentelor și în multe altele. Desigur, nu putem să mulțumim mereu pe toată lumea, dar îi asigurăm pe toți participanții că ori de câte ori cineva pune o întrebare sau ridică o problemă, pentru noi acela este un moment de analiză și luăm de fiecare dată în mod serios posibilitatea de îmbunătățire astfel încât să ne atingem cele două obiective majore: Grădina Botanică să beneficieze de un sprijin real și voluntarii care paticipă la evenimentele organizate de Team Work să aibă o experiență relevantă și să le facă plăcere să revină.

Sunt 10 ediții ale acestui proiect. Care sunt principalele “puncte de cotitură” care au condus la succesul și continuitatea lui?

Au fost două momente foarte importante în viața proiectului „Grădina Botanică – Grădina Orașului Meu”. Primul a fost chiar începutul proiectului și configurarea lui astfel încât să poată fi implementat. Nu erau prea multe proiecte de mediu și cu siguranță nu erau în grădinile botanice din România. În timp activitatea desfășurată de noi a fost replicată de alte organizații în alte grădini botanice, uneori într-un mod nu tocmai corect, dar în 2005, când Team Work a început proiectul, nu aveam un model și ne-am construit unul propriu. La acel moment am avut trei provocări majore.

IMG_6489Una a fost modul în care lumea înțelegea voluntariatul; în momentul de față, chiar dacă nu este o practică adoptată de cât de mulți am dori, voluntariatul face parte din „normalitate” și a fi voluntar este cu mult mai comun decât la începutul anilor 2000, când a fost lansată și Asociația Team Work. În primii ani ai proiectului de la Grădina Botanică ne-am confruntat, de exemplu, cu atitudini care țineau de asocierea voluntariatului cu munca patriotică.

Cei care participă în prezent la activitățile de curățenie și au în jur de 20 de ani nu fac această asociere, dar acum 10 ani era o problemă mai frecventă decât am crede și ne bucurăm să vedem schimbarea mentalității; ne-am dori doar să se producă ceva mai repede și noi facem tot ce putem pentru a încuraja acest lucru.

O altă provocare a fost aceea de a explica participanților ce înseamnă curățenia de primăvară sau de toamnă într-o grădină botanică. Voluntarii, nefiind familiarizați cu acest tip de spațiu, își reprezentau curățenia drept igienizare, drept colectare a deșeurilor menajere, a gunoaielor, însă realitatea este este foarte diferită. Curățenia în Grădina Botanică presupune greblarea frunzelor, tăierea lăstărișului, strângerea materiei vegetale; desigur, mai sunt și unele hârtii sau ambalaje, nu toată lumea este civilizată, însă acestea sunt puține, reprezentând mai degrabă excepția decât regula.

O a treia provocare a fost reprezentată de identificarea sponsorilor; la vremea respectivă CSR-ul nu era așa de dezvoltat ca în momentul de față, destul de puține companii aveau structurat un proces intern de identificare a oportunităților de implicare în comunitate.

Cel de-al doilea moment de cotitură a fost, ca în cazul multor altor ONG-uri, criza financiară mondială. Fiind afectate companiile, multe și-au redus bugetele de sponsorizări, iar acest lucru a avut un impact puternic asupra proiectului nostru și asupra resurselor de care dispuneam. A fost o bună oportunitate pentru noi să trecem printr-o perioadă pe care aș numi-o „de eficientizare financiară”: să obținem maximul de rezultate cu minimul de resurse. Acest lucru s-a tradus în două reconfigurări majore în cadrul proiectului. Prima a fost reprezentată de faptul că ne-am întors mai mult către comunitate și către voluntari pentru susținerea organizării evenimentelor: am făcut standuri de donații, am deschis conturi pe siteuri de crowdfunding și am dezvoltat mai mult campania de 2%. Desigur, sunt în continuare foarte importante sponsorizările, dar rolul comunității în derularea activității noastre a crescut foarte mult. Cea de-a doua modificare a fost în structura evenimentelor de curățenie: am trecut de la 1 zi cu 200-400 de voluntari la 4 zile cu 50-75-100 de voluntari pe zi, în funcție de spațiul care urma să fie curățat. Rezultatul a fost neașteptat: cu resurse mai puține am reușit să acoperim un spațiu mai mare și să facem mai multă curățenie; propriu-zis cu 10% din bugetul anului 2008 am organizat în 2011 în Grădina Botanică București o curățenie mai eficientă din punct de vedere logistic, financiar și al managementului voluntarilor, iar acest lucru a fost un factor major în câștigarea în 2012 a premiului 1 la categoria Protecția Mediului în cadrul Galei Societății Civile.

În acest moment ne aflăm într-un alt moment important, în cel de-al 10-lea an de proiect și ne-am propus să dezvoltăm și mai mult parteneriatul cu Grădina Botanică, oferind comunității mai multe oportunități de implicare. Vom anunța mai multe pe parcursul lui 2015.

Ce ne puteți spune despre celelalte proiecte pe care le derulați?

Proiectele Team Work abordează teme foarte variate și reflectă interesele membrilor și voluntarilor noștri. Pe lângă proiectele de mediu în prezent derulăm proiecte în domeniul sportului și pregătirii profesionale a tinerilor, dar în trecut proiectele noastre au fost și în zona culturii și educației.

În ceea ce privește Grădina Botanică, în prezent derulăm o campanie de strângere de fonduri pentru amenajarea unui nou spațiu, Grădina din Cărți, unde elevii și studenții pot veni și învăța, citi și studia în liniște în mijlocul naturii. Mai pregătim și alte activități, pe care le vom anunța pe parcursul acestui an.
IMG_6488Confruntați cu lipsa de interes sau chiar a timpului liber, cum credeți că pot fi tinerii motivați să se implice în activități de voluntariat?

Răspunsurile sunt diferite în ceea ce privește interesul și timpul. Dacă vorbim despre lipsa timpului, noi am încercat să venim în întâmpinarea acestei probleme prin faptul că organizăm Curățeniile de Primăvară și de Toamnă pe parcursul a 4 zile, deci au mai multe oportunități de a participa. De asemenea, activitatea desfășurându-se în weekend, voluntarii își pot organiza timpul altfel decât în timpul săptămânii.

Dacă însă vorbim despre lipsa interesului, aici avem de-a face cu o problemă mai gravă decât cum motivăm oamenii să vină la un eveniment. În fiecare an avem la curățenii persoane care mai degrabă fac selfieuri cu grebla decât să dea cu ea; noi nu vom reuși printr-un mesaj de promovare sau printr-un minut de discuție la eveniment să schimbăm mentalitatea, atitudinea, credințele sau sistemul de valori ale acelui tânăr, nu avem cum să schimbăm realmente modul în care privește voluntariatul și implicarea sa în comunitate. Acest lucru se face acasă, prin educația pe care o primește de la părinți. Noi putem organiza foarte bine un eveniment, dar nu putem compensa lipsa de interes și de implicare în ceea ce se întâmplă în jurul fiecăruia dintre noi.

Din experiența atâtor evenimente dedicate mediului, cât de departe credeți că suntem de o societate “verde”, atât ca mentalitate, dar mai ales ca acțiune efectivă?

Fiecare acțiune, fiecare eveniment de mediu este un pas înainte. Chiar și longevitatea acestui proiect este o victorie, multe proiecte durează doar câțiva ani. Cred că suntem încă departe de o societate autentic „verde”, autentic responsabilă, iar dacă ne-am gândi doar la ceea ce ne așteaptă, ar fi foarte ușor să fim pesimiști: drumul este lung, anevoios, frustrant; dar dacă ne uităm în urmă și vedem ce diferență minunată avem din punctul de vedere al implicării în proiecte de mediu față de acum 10-15-20 ani, cred că putem fi niște optimiști realiști și răbdători. Și cred că nu greșesc când spun că Team Work și proiectul său de parteneriat cu Grădina Botanică a Universității din București a contribuit, prin exemplu, calitate și enduranță, la această diferență!

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , , , , ,

  • Bookish

    Mi-ar placea sa ma implic in proiectul Grădina din Cărţi. Ce as putea sa fac in acest
    sens?

    • Anca Anton

      Super, ne bucură mult să auzim lucrul ăsta 🙂

      Implicarea depinde și de fazele proiectului. Acum suntem în etapa de strângere a fondurilor, iar implicarea merge de la o donație la promovarea în rândul prietenilor a posibilității de a dona pentru proiect pe BursaBinelui: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/GRADINA-din-CARTI

      De asemenea, daca stii companii care ar dori sa sustina, este grozav!

      Speram ca pana la inceputul lui mai 2015 sa strangem fondurile si sa putem incepe amenajarea, moment in care vom avea nevoie de voluntari si vom lansa un anunt in acest sens. Atunci te vei putea inscrie si ceea ce recomand este sa urmaresti pagina noastra de Facebook, acolo publicam toate anunturile: https://www.facebook.com/TeamWorkNGO