Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Stop șomajului – niciun tânăr european fără loc de muncă

În mai 2014, peste 5,2 milioane de tineri europeni erau şomeri. Unul din cinci tineri europeni nu-şi putea găsi un loc de muncă, iar în ţări precum Grecia sau Spania, proporţia este dramatică: unul din doi.

22,2% este rata şomajului în rândul tinerilor la nivel european, cea mai mare fiind înregistrată în Grecia (57,7%), Spania (54%) şi Croaţia (48,7).

Dintre cei aproximativ 216 milioane de europeni care au un job, doar 7,5 milioane (3,1%) lucrează într-un alt stat membru. Mobilitatea locurilor de muncă poate fi astfel mult îmbunătăţită, iar principalii beneficiari ar fi tinerii – cea mai mobilă categorie.

Dacă mai luăm în considerare şi faptul că 7,5 milioane de tineri europeni, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, nu sunt angajaţi, nu sunt înscrişi la studii sau training-uri de formare profesională, situaţia este cu atât mai inacceptabilă.

În acest context, instituţiile europene au elaborat, împreună cu statele membre, o serie de reforme şi instrumente care să combată şomajul în rândul tinerilor, îmbunătăţindu-le astfel considerabil viaţa.

Garanţia pentru Tineret / Youth Guarantee

Este cea mai importantă şi urgentă reformă structurală pe care statele membre trebuie să o adopte. Prin Garanţia pentru Tineret se doreşte ca niciun tânăr să nu rămână inactiv şi fără loc de muncă pe o perioadă mai mare de 4 luni. Concret, în termen de 4 luni de la terminarea studiilor sau de la pierderea locului de muncă, tinerii vor fi ajutaţi să primească o ofertă de calitate adaptată nevoilor lor: contract de muncă, ucenicie, stagiu sau curs de formare continuă.

Garanţia pentru Tineret a pornit de la exemple de bună practică din Austria şi Finlanda care arată că investiţiile în tineri sunt “profitabile”. Spre exemplu, modelul finlandez a generat o scădere a şomajului în rândul tinerilor. Mai exact, în 3 luni de la înregistrare, 83,5% dintre cei înscrişi în program şi-au găsit un loc de muncă, un program de training sau ucenicie.


Costul total al instituirii Garanției pentru tineret în zona euro este estimat la 21 de miliarde de euro pe an (0,22% din PIB ). Inactivitatea ar fi însă mult mai costisitoare. Potrivit estimărilor Eurofound, tinerii fără loc de muncă și fără studii costă UE 153 de miliarde de euro (1,21% din PIB) pe an – sub formă de indemnizații și pierderi la nivel de venituri și impozite. (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=1079&langId=ro).

Iniţiativa „Locuri de muncă pentru tineri” / Youth Employment Initiative

În perioada 2014-2020, 6 miliarde de euro vor fi alocate acestei iniţiative, din Fondul Social European dar şi dintr-o linie bugetară special creată la nivelul Uniunii Europene.

Iniţiativa „Locuri de muncă pentru tineri” va fi implementată în regiunile în care există o rată mai mare de 25% a tinerilor fără loc de muncă sau care nu sunt înscrişi în instituţii de educaţie sau programe de training.

Exemple de activităţi/ intervenţii care pot fi sprijinite prin YEI:

  • programe de tip „a doua şansă” pentru combaterea abandonului şcolar timpuriu
  • sesiuni de training pentru profesori şi formatori
  • dezvoltarea şi implementarea de cursuri de antreprenoriat în gimnazii
  • training pentru şomeri
  • campanii de conştientizare
  • sprijinirea organizaţiilor de tineret şi a serviciilor de tineret
  • sprijin pentru cei care deschid un IMM
  • programe de training pe gestionarea afacerilor, urmate de grant-uri de antreprenoriat
  • programe de ucenicie

În cadrul YEI, României îi vor fi alocate 99 de milioane de euro.

Comisia Europeană a pus deja bazele unor programe şi instrumente care să asigure mobilitatea forţei de muncă, sprijinirea programelor de ucenicie şi training şi dezvoltarea de abilităţi antreprenoriale pentru tineri:

Primul tău loc de muncă EURES / Your first EURES job

Este un program de mobilitate menit să-i ajute pe tinerii europeni să-și găsească un loc de muncă, un stagiu sau un post de ucenic în alte țări din UE.

Beneficiari:

  • cetăţenii UE cu vârsta între 18-30 de ani
  • angajatorii cu sediul legal în UE care propun un contract de muncă de minim 6 luni

În ce constă sprijinul?

    • cursuri de limbi străine şi alte tipuri de formare; acoperirea costurilor de călătorie pentru caei care aplică la un loc de muncă sau curs de formare pentru tineri
    • întreprinderile cu maxim 250 de angajaţi pot solicitate sprijin financiar pentru cursuri de formare anoilor angajaţi/stagiari/ucenici.

Alianţa Europeană pentru Ucenicie / European Alliance for Apprenticeships

Reuneşte autorităţi publice, parteneri sociali, oameni de afaceri, reprezentanţi ai tinerilor, formatori şi consilieri vocaţionali şi vizează 3 linii de acţiunii:

  • reforma sistemelor de ucenicie
  • promovarea beneficiilor uceniciei
  • folosirea inteligentă a fondurilor şi resurselor

Găsirea unui loc de muncă în Europa – Ghid pentru solicitanţii de locuri de muncă

Un ghid introductiv care cuprinde informaţii despre găsirea unui loc de muncă în Europa şi despre paşii necesari de parcurs. Ghidul, valabil în toate limbile europene, poate fi citit aici: http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=738&langId=en&pubId=7620&type=2&furtherPubs=yes

Erasmus +

Noul program european pentru educaţie, training, tineret şi sport cuprinde toate informaţiile despre oportunităţile pe care UE le oferă tinerilor ei, prin programe deja consacrate precum: Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, Tineret în Acţiune, Erasmus Mundus şi Tempus sau mai noi- Erasmus pentru Antreprenori.

EU Skills Panorama

Cuprinde toate datele şi informaţiile în ceea ce priveşte trend-ul calificărilor şi a locurilor de muncă din Europa. Proiectul îşi propune să îmbunătăţească capacitatea de analiză şi anticipare pentru a adapta sistemele de educaţie şi training la nevoile pieţei muncii.

FSE: povestea mea / ESF: my story

Cuprinde poveşti de succes ale unor tineri europeni care datorită unor programe de training, burse sau linii de finanţare asigurate prin Fondul Social European, au reuşit să-şi dezvolte cariera sau să găsească o nouă oportunitate profesională.

Sursă informaţii: www.europa.eu

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,