Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Volonteurope – Un eveniment dedicat voluntarilor şi Anului Cetăţeniei Europene Active

1390732_554969487903516_671253815_n(1)

© facebook.com/fundatiachanceforlife

A XXII-a conferință Volonteurope, cu tema Active Citizens for Europe, a avut loc în București, între 16-18 octombrie 2013. A fost un eveniment de amploare, cu participanți din mai multe țări europene, organizat de reţeaua Volunteurope cu sprijinul Fundației Chance for Life, ca partener din România. Evenimentul a beneficiat și de sprijinul direct al Agenției Naționale și a programului Tineret în Acțiune, care au contribuit și la promovarea evenimentului.

Conferința a fost în directă legătură cu celebrarea Anului European al Cetățenilor 2013 și a a avut rolul de a stimula dezbaterea asupra a ceea ce înseamnă cetățenia activă pentru europeni. Evenimentul s-a concentrat în jurul atelierelor şi dezbaterilor la care au participat reprezentanți ai mediului non-guvernamental din România și din întreaga Europă. Cele patru teme majore de discuţie au fost: participare și angajament democratic, voluntariatul ca expresie a cetățeniei active, drepturile omului și justiția socială, cetățenia activă și media. 

Ce este Volonteurope?

Este o rețea cu o istorie de 32 de ani, ce promovează principiile voluntariatului, cetățenia activă și justiția socială la nivel local, regional, național și european, atât în statele membre UE cât și în toate statele membre ale Consiliului Europei. Rețeaua este înregistrată în Olanda, dar Secretariatul este găzduit și sprijinit de Community Service Volunteering, cel mai mare ONG din Marea Britanie ce are ca scop principal promovarea voluntariatului. Mai multe informații sunt disponibile pe  volonteurope.eu

1395340_10151665217556434_1026771017_n

© facebook.com/fb.young.initiative

În momentul său de vârf, pe 17 octombrie 2013, peste 160 de oameni pasionați de voluntariat din România și întreaga Europă au luat parte la eveniment. De asemenea, participanții la conferință au avut oportunitatea de a participa la vizite tematice la sediile mai multor organizații nonguvernamentale din București! În stânga, o imagine de la vizita tematică găzduită de Asociația Young Initiative, unde a fost prezentată activitatea ONG-ului prin prisma proiectelor derulate în prezent.

Au participat la lucrări și oameni politici precum deputatul Alina Gorghiu și Secretarul de Stat în Ministerul Muncii Codrin Scutaru, dar și Iulia Deutch, Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România. Au moderat lucrările și atelierele de lucru, reprezentanții mai multor organizații non-guvernamentale din România, Italia, Marea Britanie sau Spania precum: Lucy de Groot, președintele executiv al Volonteurope, Ioana Bere de la Centrul pentru Voluntariat Cluj, Carmen Marcu și Anca Năstase de la Federația Volum, Hillary Winslow de la Community Service Volunteering, Oana Preda de la CeRe România, Ana Rosa online casino Alcalde de la Alianza por Solidaridad Spania, Adriana Popescu și Vlad Dumitrescu de la FDSC România, Ana Camposeragna de la CESAVO Italia, Thelma Bolway Williams de la International Diaspora Development Initiative UK, Andrei Popescu de la ANPCDEFP, Departamentul Tineret în Acțiune, Darren Hughes din partea Electoral Reform Society UK, Iuliana Dinu de la Fundația Chance for Life.  Aceștia sunt doar o parte dintre cei care prin munca și experiența lor, au contribuit la succesul conferinței.

© twitter.com/HMAMartinHarris

© twitter.com/HMAMartinHarris

Un moment aparte l-a reprezentat Gala Active Citizens of Europe Awards , organizată de Volonteurope și care a ajuns deja la a 7-a ediție anuală.  Gala a avut loc Joi, 17 octombrie 2013, la Centrul Național de Artă Tinerimea Română și a fost onorat de prezența Excelenței sale Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii în România, care a participat la înmânarea premiilor de anul acesta. La categoria Voluntari, câștigătorii au fost Nuno Adriano Santos Teixeira din Portugalia și Emilian Cerdeev din România. Emilian ne-a spus că face voluntariat de câțiva ani deja și a activat în mai multe organizații din Suceava, deși are doar 17 ani; în prezent este elev la Colegiul Militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc și este pasionat de voluntariat pentru că îi dă șansa să facă lucruri interesante și să cunoască oameni noi de la care are mereu de învățat!

La categoria ONG au fost evidențiate și premiate pentru activitatea lor Broomhouse Health Strategy Group din Scoția, UK și Fundația de Sprijin Comunitar, România. Pentru activitatea lor în CSR și campaniile de sprijinire a unor acțiuni civice, educative și umanitate, au primit distincții Banca Comercială Română și Rompetrol.Un premiu special a revenit companiei Disney din Marea Britanie pentru sprijinul constant acordat rețelei Volonteurope. Conferința a fost o oportunitate extraordinară pentru a conecta organizații din mai multe țări și o ocazie excelentă pentru britanici cu precădere, să constate cât de dinamic și energic este sectorul ONG în România, aspect pe care mulți au recunoscut că l-au privit ca pe o surpriză foarte plăcută. 

Articole asemanatoare:

  • No Related Posts
Tags: , , , ,