Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Cunoaşte-ţi trecutul pentru a construi viitorul!

Programul Tineret în Acţiune face posibil un alt proiect inedit ce are ca scop construirea unei conştiinţe sociale în rândul tinerilor privind încălcarea drepturilor omului în istoria recentă şi contemporană.

Fundaţia Culturală „Negru-Vodă”, Făgăraş, în parteneriat cu AEGEE – Riga şi  Check-In Cooperação e Desenvolvimento Association – Lisabona desfăşoară proiectul „Sharing a different past. Building a common future”. În cadrul acestuia, în perioada 9-22 septembrie, 23 de tineri participanţi au avut ocazia să descopere istoria Ţării Făgăraşului şi să viziteze monumentele istorice din zonă.

Tinerii care au participat la schimb au avut şansa să ajungă la Cârţa – parcela eroilor germani din Primul Război Mondial, amplasată în curtea Bisericii Evanghelice-Lutherane unde sunt înhumaţi 53 de eroi germani -,  Cârţişoara – Monumentul Eroului Român – precum şi Lacul Bâlea şi cetatea Rupea. Un alt obiectiv important unde participanţii au putut învăţa despre rezistenţa anticomunistă din munţii Făgăraşului este Valea Sâmbetei.

Acum la final, rezultatele proiectului se materializează sub forma unor activităţi de diseminare în Rusciori, Făgăraş şi Bucureşti constând într-o expoziţie fotografică şi o proiecţie a unui film documentar realizat de participanţii la activitatea de schimb de tineri. În acest cadru, în Făgăraş au fost prezentate şi două filme documentare puse la dispoziţie de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului în România.

Fundaţia Culturală „Negru-Vodă” din Făgăraş a luat naştere în 1994. De atunci ea reprezintă un important pol cultural local, atrăgănd în jurul ei elita culturală făgărăşeană şi ajutând la afirmarea zonei la nivel regional şi naţional.

Valea Sâmbetei – pe urmele partizanilor

Primul workshop

Expoziţie fotografică Cetatea Făgăraş

Sursă poze: www.facebook.com/yianegruvodaromania2012

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , , , , , ,