Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

3 metode inedite pentru a strânge fonduri

Fundraising-ul reprezintă una dintre activităţile esenţiale în sectorul nonprofit. Pentru că indiferent cât de motivaţi şi implicaţi sunt, voluntarii nu pot finaliza un proiect, mai ales în zona caritabilă, fără componenta financiară. Campaniile media, redirecţionarea celor 2% din impozitul pe venit sau parteneriatele pe programele de responsabilitate socială corporatistă (CSR) sunt unele dintre cele mai eficiente şi utilizate metode pentru strângerea de fonduri, accesibile însă, în mare parte, doar pentru ONG-urile deja consacrate. Cum poate o mână de oameni tineri, dedicaţi şi creativi să strângă suma necesară pentru a finaliza un proiect care poate schimba în bine viaţa unei persoane, aspectul unei clădiri, soarta unei păduri sau destinul unei comunităţi?

  1. O metodă simplă, cu rezultat rapid dar şi eco-friendly este reciclarea contra cost. Dozele de aluminiu sau sticlele de plastic pot fi duse la centrele de colectare, de asemenea restaurantele, pub-urile sau cluburile „produc” mii de materiale reciclabile pe noapte, iar un parteneriat cu managerii lor pentru a le colecta poate reprezenta o sursă verde şi sigură de venit. Metoda este deseori folosită de studenţii din campusurile universitare din Statele Unite.
  2. Parteneriatele cu localuri care sunt şi ele la început, în căutare de notorietate şi clienţi. Va fi o situaţie de win/win: PR gratis pentru local, fonduri pentru ONG! Se pot crea şi distribui pliante şi flyere prietenilor, colegilor, cunoştiinţelor sau vecinilor. Pentru fiecare client adus, organizaţia va primi un procent din vânzări.
  3. În multe companii au devenit deja o tradiţie „chetele” pe care le fac angajaţii pentru cadouri la zile de naştere, onomastică sau în preajma sărbătorilor. ONG-ul poate propune o acţiune privind redirecţionarea acestor fonduri pentru proiectul sau acţiunea lui caritabilă. Dar din dar se face rai! Evident, sărbătoritul va primi feedback şi follow up privind stadiul şi impactul activităţii.

Caz de bune practici în domeniul strângerii de fonduri din România

Proiectul „Limonada lui Iulian” al Asociaţiei Beneva este un exemplu pentru mulţi voluntari aflaţi la început de drum care au vise frumoase şi doresc să contribuie la binele comunităţii. „Limonada lui Iulian” este compusă dintr-o serie de evenimente cultural-urbane realizate cu ajutorul unor studenţi, poeţi, fotografi, muzicieni sau regizori. În cadrul lor, Iulian şi alte câteva sute de voluntari fac limonadă, iar fondurile care se strâng sunt donate Secţiei de Oncologie Pediatrică de la Marie Curie.

Ceea ce Iulian Văcărean a început cu un grup de prieteni din dorinţa de a ajuta copiii bolnavi de cancer şi de a renova o singură cameră de la spitalul Marie Curie, s-a transformat într-un proiect la care astăzi participă entuziast sute de persoane şi prin care s-a reuşit renovarea unui întreg etaj al spitalului. Proiectul, prezent astăzi în cadrul multor evenimente urbane: Gaudeamus, Bestfest, Recicloniada sau Street Delivery a primit şi Premiul pentru Originalitate la ediţia din acest an a Galei Societăţii Civile. Pentru multe ONG-uri, proiectul „Limonada lui Iulian” ar putea fi o sursă de inspiraţie, un exemplu despre cum poţi realiza atât de mult cu atât de puţin! Practic, e nevoie doar de limonadă!

Succesul unei campanii de strângere de fonduri depinde de mai mulţi factori, iar în continuare vă oferim câteva trucuri:

  • Desemnarea unui lider capabil să delege responsabilităţi, să împartă sarcini în funcţie de abilităţile fiecărui membru, să motiveze şi încurajeze echipa în caz de impas sau dificultăţi;
  • Timing-ul este important, sunt perioade din an când oamenii sunt mai dispuşi să doneze sau să participe la acţiuni voluntare;
  • Identificarea publicului ţintă care să rezoneze la specificul, scopul sau evenimentele pe care le propune ONG-ul. Pentru a nu pierde timpul, e important ca echipa să se adreseze unor persoane deschise şi dispuse să ajute. Fondurile vor fi strânse mai rapid, iar echipa va fi pozitivă şi motivată;
  • Follow-up şi mesaje de mulţumire. Transmiterea unor scrisori de mulţumire, a unui newsletter sau poze care să le arate celor care au donat rezultatul acţiunii la care au contribuit. Oamenii vor avea sentimentul împlinirii, se va crea o legătură cu ONG-ul, iar pe viitor va exista posibilitarea unor donaţii mai consistente pentru noile proiecte.

Voi ce metode inedite de fundraising folosiţi?

Surse informaţii:
www.galasocietatiicivile.ro
http://www.fundraiser-ideas.net

Surse foto:
www.ecomagazin.ro
www.bestjobs.ro

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , , , , , , ,