Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Andreea-Ioana Niţescu On November - 25 - 2011

18 noiembrie a fost o zi importantă pentru ANPCDEFP (Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale) dar şi pentru mine, pentru că am avut ocazia să fiu prezentă (în calitate de voluntar-scriitor şi ca reprezentant Blogunteer) la conferinţa anuală de valorizare a proiectelor finanţate prin  programele LLP şi TIA care au avut un ecou în mişcarea de voluntariat din Romania.
Conferinţa s-a numit “Verde, Voluntariat, Valorizare”, punând încă o dată accentul pe ceea ce s-a celebrat pe parcursul zilei: verde – pentru proiectele care au avut un impact asupra mediului şi pentru necesitatea de a fi cât mai eco, voluntariat – pentru că acest concept a stat la baza tuturor proiectelor şi fiindcă fără voluntari şi cei care înţeleg cu adevărat acest cuvânt nu ar fi existat proiectele şi nu în ultimul rând  valorizare – pentru rezultatele impresionante ale proiectelor derulate care merită să fie aduse în atenţia publicului.

La această conferinţă au fost prezente peste 100 de persoane din toată ţara şi din medii cât mai variate – reprezentanţi ai organizatiilor ProVobis, Reper 21 sau ai grupului Let’s Do It, Romania, cei implicaţi în proiecte finanţate de LLP sau TiA, coordonatori de proiecte, beneficiari dar şi cadre didactice ce au avut activităţi de voluntariat sau care erau în căutare de informaţii.

Ziua a fost destul de bogata si diversificata in activitati dupa cum urmeaza: in prima parte a zilei au fost prezentate intiativele Provobis, Let’s Do It, Romania si Reper 21, apoi a urmat o parte cat se poate de dinamica – Galeria proiectelor vii culminata de o serie de ateliere, urmand ca totul sa fie incheiat cu cafeneaua publica.

În prima parte a zilei, s-au prezentat rezultatele obţinute de organizaţii importante. Astfel, a fost prezentată Cristina Rigman, preşedinte federatia Volum. Deoarece “sunt multe de spus despre voluntariat”, ni s-a povestit cum a luat naştere federaţia Volum şi cât de importantă era existenţa unui facilitator al comunicării dintre stat şi ONG-uri, rol pe care Volum şi l-a asumat cu succes. Cu mult entuziasm şi energie, Cristina Rigman a povestit despre realizările din anul aceasta şi despre cât de important a fost contextul dat de către Anului European al Voluntariatului. Pentru că nu se termina totul odată cu AEV, am aflat câteva din planurile de viitor, cum ar fi: adoptarea legilor voluntariatului şi necesitatea păstrării conceptului de voluntariat în stare pură deoarece “Suntem în pericol de a nu mai şti ce înseamnă voluntariatul”.

Anamaria Hâncu, coordonator comunicare Let’s Do It, Romania, a fost şi ea prezentă pentru a arăta încă o dată succesul obţinut de echipă împreună cu miile de oameni care au răspuns afirmativ iniţiativei. Am aflat că experienţa este un factor important în derularea unui proiect şi asta a însemnat ca LDIR din anul curent a fost mult mai bine organizat,  echipa având sprijinul autorităţilor dar şi suportul Ministerului Mediului. Anamaria ne-a mărturisit că anul viitor România va fi curăţată din nou – doar că de data asta LDIR va face parte dintr-o acţiune mai mare – Let’s Do It, World, unde mai bine de 100 de ţări vor face curaţenie.

În cele din urmă, Cristiana Bobârnac-reprezentant Reper 21, a încheiat prima parte a conferinţei vorbind despre Societal şi despre importanţa responsabilităţii sociale în cadrul derulării proiectelor.

La finalul pauzei de cafea, a avut loc Galeria proiectelor vii. “Trăiesc, deci sunt proiect” – acesta a fost moto-ul care a a însoţit a doua parte a programului. Persoane importante, implicate în acţiuni cunoscute, având pe cap o pălărie roşie, au fost vocea proiectelor pe care le-au organizat – iar noi participanţii ne-am asumat rolul de ecou pentru cele auzite. Am avut astfel ocazia de a cunoşste oameni dedicaţi muncii lor, pe feţele cărora se vedea clar entuziasmul şi bucuria de a împărtăşi cu alţii informaţii şi rezultatele muncii lor.

Conferinţa a continuat cu şapte ateliere, în cadrul cărora s-au folosit tehnici de educaţie nonformală. Astfel, am avut ocazia să participăm la ateliere de animaţie socio-educativă, atelier de creaţie, photovoice, teatru de improvizaţie, teatru forum, teatru sport sau teatru de umbre! Imaginaţia, uimirea, lucrul în echipă, sensibilizarea, empatia sunt doar câteva din lucrurile ce ne-au fost puse la încercare prin aceste activităţi.

In final, a avut loc cafeneaua publică unde am avut ocazia de a purta discuţii pe tema valorizării în cercuri mai restrânse – astfel au fost realizate şapte mese, fiecare masă cu o temă anume, iar timp de 25 de minute s-a discutat pe tema respectivă. A fost o ocazie minunată de a pune cap la cap păreri din mai multe locuri şi de la persoane diferite, formulând o concluzie destul de clară.

Conferinţa s-a încheiat prin prezentarea concluziilor la care s-a ajuns la fiecare masă. A fost un eveniment mai atipic datorită diversităţii activităţilor susţinute, dar în acelaşi timp am avut parte de o adevarată provocare si câştig prin prisma fiecărei persoane cunoscute. Este bine să te uiţi în jur şi să vezi că sunt şi alţi oameni care împărtăşesc aceleaşi idei ca alte tale şi că aspiraţiile lor prind formă.

Ţin să mulţumesc celor de la ANPCDEFP  pentru posibilitatea de a participa la această conferinţă, dar şi pentru lucrurile pe care le-am conştientizat şi învăţat acolo într-un timp atât de scurt.

Având în vedere că temele abordate la conferinţă au fost foarte interesante, blogunteer.ro va reveni cu scurte articole legate de aspectele prezentate.

Articole asemanatoare:

Un comentariu

  1. […] Verde, Voluntariat, Valorizare – conferinta anuala ANPCDEFP var conf_2091 = { APIKey: '' }; var image2091 = {src:'http://www.cipriandragomir.com/wp-content/plugins/rss-poster/cache/99d81_LogoProgramTiA-300×119.gif',href:'http://www.cipriandragomir.com/2012/01/13/programul-tineret-in-actiune-cifrele-vorbesc-de-la-sine/',type:'image'}; var ua_2091 = new gigya.services.socialize.UserAction(); ua_2091.setUserMessage(''); ua_2091.setLinkBack('http://www.cipriandragomir.com/2012/01/13/programul-tineret-in-actiune-cifrele-vorbesc-de-la-sine/'); ua_2091.setTitle('Programul Tineret in Actiune – cifrele vorbesc de la sine'); ua_2091.addMediaItem(image2091); var params_2091 ={ userAction:ua_2091, cssPrefix:'#gig-div-buttons-2091-bottom', shareButtons:'facebook-like,google-plusone,share,twitter,email', // list of providers containerID: 'gig-div-buttons-2091-bottom', cid:'' }; gigya.services.socialize.showShareBarUI(conf_2091,params_2091); […]

Posteaza un comentariu